Sărbătoarea roadelor

Cea de-a XIV-a ediţie a „Sărbătorii Roadelor” s-a desfăşurat la Soloneţu Nou. Manifestarea a început la ora 11 cu Sf. Liturghie la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate, unde s-au sfinţit roadele pământului, iar apoi cu toţii s-au îndreptat spre Casa Polonă, unde au vizitat toate standurile pregătite şi au vizionat programele artistice susţinute de Ansamblul „Solonczanka” din Soloneţu Nou, Ansamblul „Pogórzanie din Gorlice” – Polonia, Ansamblul „Mala Pojana” din Poiana Micului, dar şi grupul tinerilor Dimma’s, care a încântat publicul cu un alt fel de gen muzical ce a fost foarte apreciat. S-a petrecut împreună, într-o atmosferă caldă, cu oaspeţi din Polonia, Ucraina, reprezentanţii Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, reprezentanţii asociaţiilor „Dom Polski” din România, reprezentanţii altor minorităţi naţionale, precum şi vecinii noştri români. De menţionat că anul acesta au fost alături de noi şi reprezentanţi ai comunităţii Poloneze din Pătrăuţii de Jos din Ucraina, Forumul Democrat German din Câmpulung Moldovenesc, dar şi reprezentanţi ai Primăriei din Zakopane (Polonia), care au avut propriul stand.

Pe această cale gazdele au mulţumit tuturor celor care s-au implicat sau au participat în realizarea acestor standuri, rugându-se Bunului Dumnezeu să le răsplătească pentru efortul lor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: