Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a îndemnat, duminică, de la Sihăstria Putnei, ca bucovinenii să fie solidari pentru interesele zonei şi să facă toate demersurile pentru realizarea autostrăzilor care să lege Suceava de vestul Europei şi de Bucureşti.
Preşedintele Gheorghe Flutur a participat, duminică, la Sihăstria Putnei, la lansarea a două cărţi ale lui Mihai Tatulici, respectiv „Am un interes personal: România” şi „Istoria gastronomiei româneşti”.
Flutur i-a spus lui Tatulici că a apărut cam târziu cartea prin care prezintă cum se mănâncă, pentru că până acum a fost „cum să ne mâncăm”, acţiune la care realizatorul TV a contribuit şi el.
Flutur a înmânat lui Mihai Tatulici „Meritul Bucovinei” pe care acesta nu l-a preluat anul trecut şi i-a dat aceeaşi distincţie pe care să o transmită criticului Alex Ştefănescu.
Preşedintele CJ Suceava a spus că amândoi sunt bucovineni care au făcut cinste zonei, fiind doi scriitori, oameni de televiziune.
Flutur a făcut o invitaţie la solidaritate între bucovineni pentru a face autostrada care să lege Suceava de vestul Europei şi de Bucureşti, dar şi mai multă acţiune pentru sprijinirea celor din nordul Bucovinei.
„E nevoie să-i ajutăm pe fraţii noştri în drumul Ucrainei spre Uniunea Europeană unde ne putem întâlni mai uşor”, a spus Flutur.
La această manifestare au participat, între alţii, Ilie Năstase, Marian Miluţ, Felix Tătar, Constantin Boca, fostul primar de Rădăuţi Mihai Frunză, primarul din Putna, Gheorghe Coroamă, dar şi mulţi localnici.
























Comentarii