Ellen DeGeneres ia în considerare posibilitatea de a renunţa la celebrul ei talk-show

„The Ellen DeGeneres Show”, longevivul talk-show prezentat de Ellen DeGeneres, ar putea să se încheie în anii următori, întrucât renumita realizatoare TV americană a luat în considerare posibilitatea de a renunţa la această emisiune, pe care o prezintă din anul 2003, informează DPA. Ellen DeGeneres a discutat această idee cu soţia şi cu fratele ei şi a primit din partea lor sfaturi opuse, a dezvăluit prezentatoarea TV într-un interviu publicat în cotidianul The New York Times.

DeGeneres, în vârstă de 60 de ani, a fost foarte aproape de a refuza o opţiune contractuală ce îi permitea să prezinte show-ul TV până în 2020, însă, în cele din urmă, a acceptat-o. A fost însă o decizie foarte grea, iar realizatoarea TV a ezitat foarte mult înainte de a se hotărî în privinţa viitorului ei profesional, potrivit cotidianului newyorkez.

Fratele ei, actorul de comedie Vance DeGeneres, a îndemnat-o să continue să producă şi să prezinte acel show, în timp ce soţia ei, actriţa Portia de Rossi, i-a spus că va continua să aibă succes şi dacă va alege alte opţiuni profesionale. „Ea se enervează atunci când fratele meu îmi spune că nu trebuie să mă opresc”, a declarat Ellen DeGeneres, vorbind despre sfaturile soţiei sale.

Portia de Rossi a sugerat că un podcast sau un show radiofonic ar putea fi alte domenii profesionale spre care Ellen De Generes ar putea să se îndrepte, în timp ce cunoscuta realizatoare TV şi-a exprimat interesul faţă de cinematografie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: