Fanii fără bilete au forţat intrarea la un concert Jay-Z

Un concert al rapperului Jay-Z, programat duminică pe stadionul Yankee din New York, a fost amânat câteva ore din cauza încercărilor fanilor de a intra fără bilete, potrivit AFP.

„Sute de oameni” fără bilete la concert „şi-au croit drum prin faţa deţinătorilor de bilete, care aşteptau paşnic. În unele cazuri, au încălcat măsurile de securitate”, a declarat un purtător de cuvânt al organizatorilor concertului. „Drept urmare, accesul la toate intrările stadionului a fost închis pentru o perioadă extinsă”. Accesul a fost redeschis „treptat şi cu cea mai mare precauţie pentru a asigura siguranţa tuturor celor din interiorul şi din afara stadionului”, a adăugat acesta, potrivit sursei.

Concertul era programat să înceapă în jurul orei 20:00. Cu toate acestea, sute de oameni au rămas în afara sălii ore în şir, în ciuda faptului că aveau bilete, înainte de a fi lăsaţi să intre treptat.

Unii au indicat, pe reţelele de socializare, că nu au putut niciodată să intre la concert. Rapperul a urcat în cele din urmă pe scenă în jurul orei 00:15. El a cântat în faţa a peste 40.000 de oameni adunaţi pe stadion.

Jay-Z a explicat pe scurt situaţia înainte de a începe spectacolul său. Acest concert a fost ultimul dintr-o serie de trei spectacole, care au început vineri pentru artistul newyorkez în vârstă de 56 de ani. Rapperul nu mai susţinuse un concert solo major din 2017, mai indică sursa citată.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI