Arhivă pentru decembrie 14th, 2018

Despre ferestrele către copilărie

Despre ferestrele către copilărie

14 decembrie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Le arunc o privire aşa, printre gene, şi concluzionez că nu e nevoie să le spăl. Şi geamurile, privite cu coada ochiului, par a fi curate. Oricum, dacă le spăl, în câteva zile sunt aproape la fel de murdare, pe dinafară. Respir uşurată. Urăsc să fac asta, am făcut-o deCiteşte

Au fost aprobate măsurile privind siguranţa alimentară, ordinea publică şi siguranţa populaţiei din perioada sărbătorilor de iarnă

Au fost aprobate măsurile privind siguranţa alimentară, ordinea publică şi siguranţa populaţiei din perioada sărbătorilor de iarnă

14 decembrie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Colegiul Prefectural al judeţului Suceava, întrunit ieri, a adoptat o hotărâre privind măsurile în domeniul siguranţei alimentare, ordinii publice şi siguranţei populaţiei în perioada sărbătorilor de iarnă, anunţă Prefectura Suceava. Potrivit acestei hotărâri, în perioada 23 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava,Citeşte

Primăria Suceava introduce în teste primul autobuz electric

Primăria Suceava introduce în teste primul autobuz electric

14 decembrie 2018 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

> Viceprimarul Lucian Harşovschi: Scopul testelor este familiarizarea personalului TPL cu noua tehnologie. Din aprilie, cinci astfel de autobuze vor intra în circulaţie Primăria Municipiului Suceava va începe de astăzi testarea unui un autobuz electric de capacitate mică, Karsan, modelul Jest Electric, ce este construit cu motorizare şi acumulatori marcaCiteşte

„Târg boem la centenar”

„Târg boem la centenar”

14 decembrie 2018 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a găzduit miercuri, 12 decembrie, vernisajul expoziţiei „Târg boem la centenar”. Pe simeze sunt expuse 40 de fotografii, înrămate la dimensiunea de 70×50 cm, realizate în ultimii 3 ani de artistul fotograf Codrin Anton, membru al Clubului Fotografilor Suceveni încă de la înfiinţare. ExpoziţiaCiteşte

Cu dragoste, CTIA Suceava…

Cu dragoste, CTIA Suceava…

14 decembrie 2018 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a făcut din ziua de 13 decembrie zi de dragoste. A adăugat apoi la ea cantităţi generoase de recunoştinţă, aducere aminte, căldură sufletească, amintiri duioase şi prezent curajos, apoi nişte ciocolată, lumini de Crăciun, puţin sport, puţină muzică şi a scăldat cu acest amestecCiteşte

Regimuri stricte la comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice

Regimuri stricte la comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice

14 decembrie 2018 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

> Sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, dar şi a celor de scenă > Organizarea de jocuri de divertisment cu articole din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordurile primărieiCiteşte

Humoreanul Mihai Macovei, propus pentru titlul de cel mai bun jucător din străinătate al anului

Humoreanul Mihai Macovei, propus pentru titlul de cel mai bun jucător din străinătate al anului

14 decembrie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> Andrei Varvaroi, de la CSS Gura Humorului, propus pentru titlul de cel mai bun antrenor de juniori  Federaţia Română de Rugbi a anunţat nominalizaţii pentru Superlativele anului 2018, precum şi procedura de vot. Cel mai bun jucător român din străinătate va fi ales dintre Alexandru Ţăruş (Sale Sharks), MihaiCiteşte

Protecţia Consumatorilor, controale la globurile, ornamentele şi instalaţiile de pom

Protecţia Consumatorilor, controale la globurile, ornamentele şi instalaţiile de pom

14 decembrie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> Controlorii vor descinde şi în unităţile de alimentaţie publică, unde vor urmări funcţionarea legală, asigurarea condiţiilor de cazare, dar şi calitatea listei meniu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava demarează campania de controale şi verificări specifice perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă. Printre acestea sunt incluse acţiunile cu tematică naţională,Citeşte

Primăria Suceava vrea să atragă finanţare norvegiană pentru reabilitarea sistemului de termoficare

Primăria Suceava vrea să atragă finanţare norvegiană pentru reabilitarea sistemului de termoficare

14 decembrie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Până pe 14 martie 2019, Primăria Suceava va depune un proiect pentru accesarea de finanţare norvegiană nerambursabilă în vederea modernizării sistemului centralizat de termoficare. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, care a precizat că este vorba despre apelul 3 al programului de colaborareCiteşte

Elogiu în piatră din piatră de Bucovina

Elogiu în piatră din piatră de Bucovina

14 decembrie 2018 la 13:31 1 comentariu

 Precum în ev mediu din danii domneşti şi din sacrificiul celor osândiţi să zidească, robi şi roabe, pe veci putrezind sub măreţia slăvitelor lăcaşuri, de nimeni pomeniţi, căci numele ctitorilor şi ale familiilor domnitoare nu puteau sta în diptice alături de prostime, din obolul târgoveţilor nevoiaşi şi din punga câtorvaCiteşte

Sumarul ediţiei: