Primarul Ion Lungu a semnat contractul pentru achiziţionarea a cinci autobuze electrice pe fonduri elveţiene

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că a semnat contractul pentru achiziţionarea a cinci autobuze electrice din economiile realizate de Primăria Suceava la proiectele cu fonduri elveţiene derulate în municipiu.

Contractul a fost semnat cu reprezentantul firmei „Anadolu Automobil Rom” SRL Bucureşti, valoarea adjudecată a unui autobuz fiind de 240.042 euro (TVA inclus).

Primarul Ion Lungu a precizat că perioada de garanţie a autobuzelor este de 2 ani, respectiv 120.000 km, autonomia bateriilor este de 165 km, garanţia bateriei fiind de 36 luni.

De asemenea, primarul Sucevei a explicat că termenul de livrare este de maximum 6 luni.

„În urma discuţiilor avute cu reprezentantul firmei, ni s-a promis că până la sfârşitul lunii martie 2019 autobuzele vor ajunge la Suceava”.

Primăria Suceava intenţionează să constituie un parc de 60 de autobuze electrice, dintre care cinci sunt deja în procedura de achiziţie, alte 15 urmează să fie livrate de Ministerul Dezvoltării Regionale, iar 40 ar urma să fie achiziţionate printr-un proiect cu finanţare europeană prin POR 2014-2020 care va fi depus la ADR Nord-Est în cursul lunii noiembrie.

Ion Lungu estimează că în a doua parte a anului viitor vor ajunge la Suceava şi celelalte autobuze electrice prin proiectul depus prin POR 2014-2020.

Prin acelaşi proiect, municipalitatea va construi divizia electrică a TPL, dar va fi implementat şi un sistem de ticketing şi de afişare a timpilor de aşteptare. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: