Nu ştiu cum a apărut această adevărată provocare pentru România, în condiţiile în care poporul român a tânjit mereu după civilizaţia şi cultura Occidentului, începând cu paşoptiştii. Evoluţia recentă a evenimentelor politice, însă, ridică acest semn de întrebare pentru cetăţeanul român. E pentru întâia oară de la admiterea în Uniunea Europeană şi NATO când au apărut contestări ale respectivelor organizaţii internaţionale, deocamdată pe tema suveranităţii şi a imixtiunilor UE în treburile noastre interne. În acelaşi limbaj de lemn ca înainte de ’89. Ba chiar s-au găsit câţiva reprezentaţi (ai lor) care vorbesc cu o uşurinţă condamnabilă de RO(M)EXIT şi o fac în numele nostru. Au uitat că aderarea la Uniunea Europeană şi NATO a fost un ideal naţional, o opţiune populară devenită apoi constituţională. Ce s-a întâmplat între timp, de ne-am săturat de Europa şi de valorile occidentale pentru care s-au jertfit generaţii după generaţii?
Trebuie, însă, să recunosc că întrebarea reflectă două realităţi discrepante: 1. cetăţenii României nu se îndepărtează de Uniunea Europeană, 28 de state europene făcând parte din UE, ci în proporţie de peste 71%, cea mai mare la nivel european, după cum o arată eurobarometrul, au încredere în instituţiile europene, doresc să trăiască, să muncească şi să înveţe alături de ceilalţi europeni. O demonstrează faptul că aproape un sfert din populaţia activă a României s-a integrat deja fără greutate în societăţile occidentale. 2. cei ce se opun integrării europene sunt câţiva lideri, preponderent ai majorităţii de guvernământ, care nu se simt bine în sistemul riguros de reguli şi legi care trebuie respectate. Se vede cu claritate că nu pot trăi fără avantaje, favoruri şi imunităţi pentru ei şi ai lor, numai că în Occident principiile şi legile constituie un alt fel de a privi lucrurile decât în România: nici nu se pune problema inegalităţii, a imunităţii în faţa justiţiei, iar competenţa politicului, a funcţionarului a stat mereu la baza democraţiei lor funcţionale. Acolo politicianul nu adună averi peste noapte, nu se vrea buricul pământului, nu se bate cu pumnii în piept, nu-şi jecmăneşte propriul popor…, ci se pune cu modestie în slujba cetăţenilor. Excepţiile, nu puţine, confirmă regula.
Aşadar, nu poporul se îndepărtează de valorile europene, ci o serie de lideri nemulţumiţi de urmările integrării. În demersul lor, aceştia manipulează că-ţi crapă obrazul de ruşine: în Parlamentul European, absolut nimeni nu a criticat poporul şi România, ci atitudinile Parlamentului şi ale Guvernului României faţă de cetăţenii liberi şi justiţie, faţă de tratatele europene pe care ţara noastră le-a semnat la aderare. Şi culmea, tocmai pe vremea Guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Nici nu mai ştii ce să crezi.
În condiţiile în care întrebarea a ajuns la urechile mai-marilor zilei, fiind pusă chiar de unii europarlamentari în analiza de la Strasbourg din 3 octombrie, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a grăbit să nege categoric: Nu, nu se pune problema ieşirii din UE! Numai că şeful de facto al Guvernului, Liviu Dragnea, s-a arătat rezervat, ceea ce întăreşte temerile poporenilor.
De unde apar aceste temeri? Din aceea că principalele investiţii în România provin din fondurile generoase ale UE şi de la principalii săi membri, Germania, Austria, Franţa, Olanda… A nu se uita contribuţia anuală a diasporenilor, fără de care nu am avea creşteri economice, nici faptul că peste 10000 de studenţi învaţă în marile lor universităţi şi colegii cu avantaje extraordinare faţă de colegii lor din Apus. A se ţine cont de faptul că Occidentul a devenit principala atracţie pentru români şi sub aspect turistic.
Aşa că a vorbi despre RO(M)EXIT este o gravă eroare şi o grea încercare pentru România şi poporul său, iar cei ce o fac nu vor mai putea veni în veci să ne ceară votul. Nici ei, nici partidele lor. E vorba de principii sacre ale democraţiei, căci viitorul naţiunii nu este monopol Dragnea, Rădulescu, Pleşoianu…
Comentarii