> Şoferul aflat în vizorul poliţiştilor a fost prins după ce a ieşit cu maşina în decor
Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca a avut parte duminică, în jurul orei 18, de o urmărire „ca în filme” pentru prinderea unui şofer ce efectuase o depăşire interzisă. Totul a pornit după ce oamenii legii au observat în trafic, pe raza satului Budeni, un conducător auto care a efectuat cu autoturismul manevra de depăşire a unui atelaj hipo în mod neregulamentar. „S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă şoferul nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, până la intrarea în satul Siliştea Nouă, unde, pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă” se arată în comunicatul IPJ Suceava. Conducătorul auto a fost identificat ulterior în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani. Acesta nu numai că nu a oprit la semnalele efectuate de poliţişti, ci a încercat să fugă de ei deoarece are permisul de conducere suspendat. În plus, era şi „aghezmuit”, fapt scos la iveală în urma verificării cu aparatul etilotest: 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.
























Comentarii