„Bucovina salută Viena!”

> Numeroşi vienezi, dar şi turişti au asistat la un spectacol al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, primul concert românesc organizat vreodată într-o piaţă din centrul Vienei

Un eveniment de excepţie – „Bucovina salută Viena!” s-a desfăşurat, sâmbătă, în Michaelerplatz din Viena, unde a fost organizat un Târg de turism, meşteşuguri şi gastronomie, cu demonstraţii practice şi un super-spectacol cu artiştii ansamblului „Ciprian Porumbescu”, primul concert românesc organizat vreodată într-o piaţă din centrul Vienei.

În cadrul evenimentului, Consiliul Judeţean Suceava a prezentat oferta turistică a judeţului, tradiţiile, meşteşugurile şi gastronomia bucovineană, iar demonstraţiile practice şi degustările au fost deosebit de apreciate de cei care au poposit minute şi chiar ore întregi în “insula” bucovineană din centrul Vienei.

Foarte mulţi vizitatori au rămas mai multe ore în piaţa de la intrarea principală în Palatul Hofburg, la doar câţiva metri de Stephansdom, şi au participat la spectacolul oferit de artiştii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, generând o atmosferă emoţionantă.

Oaspeţii, de toate vârstele, multe familii venite cu copii, au participat alături de artişti la eveniment, iar foarte mulţi români, printre ei mulţi suceveni, stabiliţi sau care lucrează în Viena şi în zonă, au dorit să se întâlnească „acasă” în centrul Vienei, piaţa fiind plină de steguleţe tricolore.

Primarul Vienei, Michael Ludwig, a declarat că a fost deosebit de încântat de tot ce a prezentat Suceava în cadrul evenimentului.

Preşedintele Gheorghe Flutur a fost gazda mai multor personalităţi austriece şi din România, iar primarul Chişinăului, Andrei Năstase, a fost prezent pe durata întregii zile, alături de delegaţia suceveană la evenimentul „Bucovina salută Viena!”

La această acţiune a fost prezent şi ambasadorul României la Viena, Bogdan Mazuru, împreună cu echipa sa.

Flutur: Proiectul „Bucovina salută Viena!” a fost un succes

Participarea Consiliului Judeţean Suceava în proiectul „România salută Viena!” cu proiectul „Bucovina salută Viena!” a fost un mare succes în Anul Centenar, a declarat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur după două zile de manifestări.

 „Au fost aprecieri asupra modului în care am reuşit să realizăm o insulă bucovineană autentică, Bucovina originală, în centrul Vienei”, a spus Flutur.

El a arătat că Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, orchestra şi dansatorii au susţinut un spectacol foarte apreciat.

Potrivit lui Flutur, primarul Vienei, dr. Michael Ludwig, a apreciat în mod deosebit întreaga prezentare făcută şi a arătat că aceasta a fost „de excepţie”, subliniind caracterul original al prezentării, tradiţiile şi gastronomia bucovineană.

„Este (primarul Vienei n.r.) încântat de Bucovina, despre care ştie foarte multe lucruri”, a spus Flutur.

El a adăugat că a reiterat invitaţia primarului Vienei de a vizita Bucovina şi a reluat discuţiile privind cooperarea în ceea ce priveşte unele proiecte comune, inclusiv deschiderea unor magazine de prezentare a produselor bucovinene în Viena.

„Bucovina, alături de Maramureş şi Satu Mare, au prezentat o frumoasă carte de vizită a României la Viena în Anul Centenar”, a spus Flutur.

El a felicitat şi apreciat pe cei care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, atât cei din cadrul instituţiilor publice din CJ Suceava, dar şi Asociaţia „Produs în Bucovina” şi meşteşugarii prezenţi.(N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: