> …Aceasta în ciuda faptului că proiectele de dezvoltare au fost deblocate abia înspre sezonul rece, partea bună constituind-o că sunt pregătite pentru debutul în forţă de anul viitor > Realizările de excepţie sunt cele de la capitolul cultură, nereuşite fiind înregistrate în ceea ce priveşte reabilitările din sistemul de termoficare, fluidizarea traficului auto şi gestionarea caninelor vagabonde
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a făcut ieri, într-o conferinţă de presă, un mic bilanţ de activitate la încheierea anului 2016, unul la mijlocul căruia a fost ales pentru cel de al patrulea mandat. El a apreciat că anul care ajunge la final a fost unul bun, cu o menţiune specială în ceea ce priveşte latura culturală. Astfel, la acest capitol, primarul a remarcat organizarea Festivalului internaţional de film amator „Unica”; înfiinţarea Teatrului Municipal „Matei Vişniec”; organizarea Festivalului internaţional al şcolilor de teatru; semnarea cu Ministerul Culturii a parteneriatului „Oraşe europene”; prezentarea în premieră de filme româneşti laureate, cât şi promovarea de proiecte culturale „Centenar 2018”. Primarul a continuat cu evidenţierea lucrărilor „de anvergură şi de calitate” la 12 artere rutiere din toate cartierele oraşului, precum şi cu finalizarea licitaţiilor de asfaltare a patru străzi de pământ.
La capitolul realizări au fost trecut, printre altele, efectuarea studiului de fezabilitate pentru fluidizarea traficului din zona comercială din Lunca Sucevei; aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea sălii polivalente; stabilirea amplasamentului pentru noul pod peste râul Suceava; obţinerea acordului de principiu pentru introducerea gazelor naturale în Burdujeni-sat; trecerea la implementarea proiectului de introducere a iluminatului public cu lămpi LED. Şeful municipalităţi a evidenţiat licitaţiile pentru desemnarea constructorilor zonei de agrement Tătăraşi; de realizare a străzilor şi introducere a alimentării cu energie electrică în cartierul Europa; pentru modernizarea Pieţei agroalimentare Burdujeni, aceasta din urmă alături de modernizări deja executate la cele centrul urbei şi din cartierul George Enescu.
Edilul-şef se mândreşte cu demararea lucrărilor de construire a 80 de apartamente ANL noi; realizarea a două terenuri de sport de pe lângă unităţile şcolare; modernizarea a patru locuri de joacă; achiziţiile din proiectele cu fonduri elveţiene; înfiinţarea GAL urban; finanţarea tuturor ramurilor sportive din municipiul Suceava.
„Cred că a fost un an bun la Primăria Municipiului Suceava. Nu am putut să ne îndeplinim toate obiectivele, în primul rând din cauza întârzierii fondurilor europene, şi mai puţin din cea a municipalităţii. La fel, în acest an nu am reuşit să realizăm tot ce ne-am dorit pe linie de investiţii, pentru că toate proiectele mari de dezvoltare au fost blocate la achiziţiile publice şi la contestaţii, fiind deblocate în perioada de toamnă spre iarnă. Este bine şi aşa, pentru că le avem pregătite pentru anul viitor” a punctat primarul Ion Lungu.
La nereuşite a trecut imposibilitatea accesării de finanţări în cadrul zonei metropolitane Suceava; traficul auto nefluidizat; neutilizarea banilor pentru reabilitare reţelelor şi punctelor termice; nerezolvarea în totalitate a problemei câinilor vagabonzi.
Comentarii