De câteva săptămâni, mediile scot la iveală o societate românească schimbată, una care pare să se fi trezit din convalescenţă după mai bine de un sfert de secol şi descoperă că poate visa. Iar această evoluţie a fost uşor de perceput doar de către cine a aşteptat-o cu mintea limpede. Căci protestele uriaşe de după tragedia de la Colectiv au fost ca o lecţie deschisă: aşa nu mai merge, stat român, aşa nu se mai poate, domnilor politicieni… Decât astfel de partide, Parlament, instituţii corupte, mai bine deloc…
În câteva zile, protestele cuprinseseră toată ţara, iar ecourile lor pe reţelele de socializare demonstrau adeziunea unor largi pături cetăţeneşti. De spaimă, Guvernul Ponta a demisionat, iar liderii partidelor au făcut paşi importanţi înapoi. Numai că bulgărele de zăpadă, odată pornit din vârful muntelui, nu mai poate fi oprit.
Şi iată-ne în faţa unor iluzii şi dileme paradoxale: căutăm diriguitori fără partid căci politicienii s-au reprezentat mai degrabă pe ei înşişi, uitând de popor. Într-o ţară în care corupţia e un mod de viaţă, avem nevoie de specialişti, tehnocraţi, profesionişti absolut curaţi, cinstiţi şi integri. Visăm la partide noi, europene, născute în focul protestelor, partide care peste noapte să devină forţe politice reprezentative pentru a înlocui formaţiunile compromise… Ba chiar câteva partiduleţe de buzunar au încercat şi încă încearcă, post factum, să-i recupereze pe liderii protestatari, să-şi însuşească mesajele „Străzii”, în speranţa iluzorie că vor intra în parlament în 2016.
Apar şi idei trăsnite din partea chibiţilor obişnuiţi cu politicăreala de dimineaţă până seara: tehnocraţii numiţi de Dacian Cioloş ar trebui să alcătuiască ei înşişi un partid şi să câştige împreună cu preşedintele Iohannis alegerile de anul viitor, de nu, măcar să se înscrie în unul din partidele existente; semn că efortul lor e apreciat şi se bucură de simpatia nu numai a cetăţenilor, dar şi a înseşi partidelor.
În iureşul nostru spre un nou fel de a face politică, s-au trezit şi manipulatorii, şi scenariştii, dornici să nu piardă nici ei trenul şi trendul schimbărilor: cică participanţii la mitingurile uriaşe din Piaţa Universităţii au fost mobilizaţi de Iohannis şi de „binomul” servicii secrete – DNA, iar liberalii anti-Ponta n-ar fi fiind nici ei străini de aducerea zecilor de mii de oameni în stradă.
De un lucru sunt, însă, sigur: protestatarii n-au fost scoşi din case cu forţa, chiar dacă îndemnuri la revoltă au circulat din om în om şi pe reţelele de socializare. Din contra, ei şi-au asumat acţiunile în prima fază, până la apariţia sloganelor făcute prin sedii de partid şi organizaţii civice acţionând la comanda unor formaţiuni politice.
Cât despre ieşirea în Capitală şi provincie a peste 50.000 de demonstranţi, lucrurile sunt mai simple: nicio formaţiune politică n-ar fi fost în stare să aibă atâţia oameni în stradă, cei mai mulţi demonstranţi scoşi de partide nedepăşind 10-15 mii în vremea bună. E clar că tragedia de la Colectiv, corupţia politicienilor şi voinţa de schimbare a modului de a face politică au constituit mobilul, dar tocmai de la aceasta ni se abate atenţia.
Aşadar se confruntă două tendinţe: una pe care o numesc „Jocului ielelor”, atât de bine ilustrată de Camil Petrescu în piesa cu acelaşi nume, constând în căutarea cu orice preţ a unor guvernanţi desăvârşiţi, tehnocraţi curaţi, dedicaţi numai treburilor publice, şi alta, beţia puterii politice în care se complace o bună parte a liderilor de partide. Pentru a nu-şi pierde privilegiile numeroase, pentru a continua jocurile politice de sumă nulă precum „poporul pesedist şi restul lumii” sau „noi la putere, voi în opoziţie” şi viceversa, continuă manipularea doar-doar lumea va uita de proasta guvernare, de sărăcie şi victimele delăsării.
Dacă prima atitudine este una absolut iluzorie, dacă de a doua atitudine ne-am săturat până peste cap, ei bine, nu ne rămâne decât presiunea politică asupra Guvernului Cioloş pentru a duce la îndeplinire măcar parte din doleanţele străzii, iar la alegerile din 2016 să deschidem bine ochii pentru a opri realegerea celor compromişi.
Comentarii