Interlopi suceveni celebri trimişi după gratii pentru înşelătorie, trafic de minori şi trafic de persoane

> 10 ani de puşcărie pentru Şerşeniuc, „Niţulai”, „Porcu”

La 4 ani după trimiterea în judecată a mai multor suspecţi de constituire şi apartenenţă la o reţea de traficanţi de minori şi la mai bine de 10 ani de când poliţiştii de combatere a criminalităţii au plecat urechea la primele zvonuri privind activitatea infracţională a acestora şi au declanşat ancheta, magistraţii Tribunalului Suceava au decis condamnarea a cinci dintre ei.

Este vorba de nume „mari” ale unor interlopi suceveni celebri, adevărate „legende” infracţionale în cercurile de cunoscători, dar şi în opinia publică locală.

Adrian Şerşeniuc, din Suceava, care s-a redenumit peste ani Adrian Thiel, de 45 de ani, incontestabil cel mai titrat specimen din grupul condamnaţilor, a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare, ani rezultaţi din cumularea a trei pedepse: 5 ani sprijinire a unui grup infracţional organizat, 10 ani pentru trafic de minori şi alţi 5 ani pentru trafic de persoane.

10 ani de puşcărie au primit şi cel poreclit „Niţulai”, pe numele din buletin Neculai Strujan, de 49 de ani, Sever Leonte, de 45 de ani, şi Cristian Mihail Robu, cunoscut sub porecla de „Porcu”, de 42 de ani, pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi înşelăciune.

Magistraţii au decis joi 6 ani de puşcărie şi pentru Valentin Donu, de 40 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori.

În cauză, procurorii au început treaba în 2004 şi au obţinut joi prima mare victorie

Debutul cauzei a fost în anul 2004, când lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog al IPJ Suceava au început anchetarea mai multor persoane, printre care Mihai Robu zis „Porcu”, Sever Şutu, Neculai Strujan şi Mihai Ilie Băbuţă, care erau suspectaţi de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat în scop de trafic de minori. Erau sprijiniţi în această treabă, aveau să dovedească mai târziu procurorii, de Serşeniuc (rezident în Austria la acea vreme), Valentin Donu, Cristian Constantin Dancu, toţi din municipiul Suceava, care racolau, asigurau transportul în Germania şi Austria, apoi cazarea mai multor tineri, parte dintre ei minori, ce erau ulterior exploataţi şi obligaţi să comită furturi şi tâlhării, toate câştigurile rezultate din aceste infracţiuni revenind traficanţilor.

Un an mai târziu, în 2005, procurorii suceveni demarau cercetările într-o cauză în care câteva nume menţionate mai sus, plus multe alte persoane, erau suspectate de înşelăciune şi inducerea în eroare a 11 transportatori internaţionali de persoane. Suspecţii luau ca împrumut de la transportatori diferite sume de bani, obligatoriu de prezentat la vamă, pe care însă nu le mai restituiau, pentru că dispăreau până la destinaţie din maşinile transportatorilor. Erau de fapt băieţii care duceau „forţa de muncă” în Austria şi Germania şi care încercau, astfel, să scape fără cheltuieli de transport.

Despre Şerşeniuc, procurorii au mai dovedit că în 2004 acesta a racolat patru tineri, dintre care doi minori, pe care, pe banii lui, i-a transportat în Austria, i-a găzduit în locuinţa lui şi i-a pus la furat din magazinele din Viena.

 Afacerea a început să crape în 2005, când unul dintre partenerii din afacerea cu de trafic de persoane, pe nume Dumitru Bârtoiu, a fost arestat şi trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de migranţi”. Ani de zile procurorii au făcut apoi legăturile potrivite, au cercetat, audiat, strâns probe, au separat şi adunat cauze şi personaje implicate, obţinând, după mai bine de un deceniu, o primă victorie, într-o primă instanţă de judecată.

Decizia magistraţilor Tribunalului Suceava nu este definitivă, ci atacabilă prin apel în termen de 10 zile de la pronunţare, respectiv până pe 12 iulie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: