Flăcări în prag de sărbători

Patru anexe mistuite de foc şi două case de locuit în pericol

Două locuinţe particulare de pe strada Liliacului din municipiul Câmpulung Moldovenesc au fost la un pas de a se transforma în scrum acum, înaintea sărbătorilor de iarnă. Doar intervenţia pompierilor militari a făcut posibilă salvarea acestora după ce un puternic incendiu a izbucnit în curtea uneia dintre case la primele ore ale zilei de duminică. Din informaţiile pe care le deţinem, focul a pornit aproape de ora 2, fiind chemaţi în ajutor lucrătorii detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului cu trei autospeciale de stingere.

Potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, „la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la trei anexe gospodăreşti şi exista pericolul de propagare la casa de locuit aflată în apropiere, iar flăcările afectaseră şi o anexă a unei gospodării învecinate, ameninţând şi locuinţa acesteia”. După aproape două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, dar nu înainte de a transforma în scrum un garaj pe o suprafaţă de 18 mp, un adăpost de animale şi bucătăria de vară, circa 4 tone de plante furajere, 3 mc de lemn de foc, obiecte de mobilier şi alte bunuri materiale în prima curte, de unde au izbucnit şi flăcările, şi o parte din anexa aparţinând de gospodăria învecinată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti. Conform sursei citate, „cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin efectul termic al curentului electric, din cauza unui cablu electric defect”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI