Până la data de 22 decembrie

Agenţii economici interesaţi de calificările profesionale din şcoli trebuie să trimită solicitări IŞJ

Întrucât Inspectoratul Şcolar Judeţean trebuie să ţină cont de opţiunile agenţilor economici atunci când stabileşte planul de şcolarizare pentru învăţământul profesional de trei ani, până la data de 22 decembrie aceştia trebuie să transmită solicitarea de şcolarizare din anul şcolar următor. Regula este stabilită de Ministerul Educaţiei Naţionale printr-o metodologie specială, care precizează că proiectul cifrei de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 trebuie să ţină cont de solicitările operatorilor economici.

„Cifra de şcolarizare se stabileşte anual, pe baza nevoilor pieţii muncii şi a tendinţelor de dezvoltare, precum şi pe baza solicitărilor operatorilor economici” a precizat conducerea IŞJ Suceava. Şeful IŞJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a informat că inspectoratul trebuie să colecteze şi să centralizeze solicitările primite, apoi le analizează în consiliul de administraţie şi stabileşte unităţile de învăţământ care pot asigura formarea profesională conform cererii agenţilor economici. Ulterior, unităţile de învăţământ stabilite de IŞJ au obligaţia de a încheia contracte-cadru cu operatorii economici. Solicitările agenţilor economice trebuie analizate în Consiliul de Administraţie al IŞJ până la data de 9 ianuarie, iar până la 23 ianuarie trebuie elaborat şi transmis ministerului planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016.

Metodologia MEN este clară, dar, în fiecare vară, în timpul admiterii la licee şi şcoli profesionale, oferta de şcolarizare realizată de IŞJ pe baza propunerilor din şcoli nu este acoperită 100%. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, când în învăţământul profesional şi tehnic de trei ani s-au înscris 1133 absolvenţi de gimnaziu, fiind ocupate doar 76,87% din cele 1474 locuri.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI