Cel de-acasă

În Rădăuțiul vidat de nemții repatriați s-a stabilit multă lume din jurul orașului, nu neapărat gospodărime. Apoi înființarea unor întreprinderi mari consumatoare de forță de muncă a atras și cât proletariat mai era pe la sate, astfel că din orașul probabil cel mai germanizat al Bucovinei imperiale s-a transformat iute într-un hibrid parcă mai pronunțat decât alte târguri și ele invadate de muncitorimea sătească. Nu-i nimic peiorativ în această formulare, dar una e civilizația orășenească, care pătrunsese până în ultimul oscior al locuitorilor urbei, și alta cea cu care veneau cei din sat și care aveau multe de asimilat. Probabil că Istoria a hotărât, prin voia Puterilor și acceptul locuitorilor, ca primarii să fie după război „importați”, puțini fiind aceia (e posibil că niciunul) care să se fi și născut în Rădăuți.

 

Iată că a fost nevoie de un complicat concurs de împrejurări pentru ca în fruntea orașului să ajungă, în sfârșit, un rădăuțean. Sigur, nu-i obligatoriu, dar este de bun-simț să admitem că te ocupi mai bine de gospodăria ta decât altul… În câteva zile, pe fondul reținerii de către procurori a primarului actual al Rădăuților, unul dintre cei mai aprigi oponenți ai acestuia, ex-deputatul Tiberiu Maerean, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei administrative. A fost ales viceprimar, în absența ochiului vigilent și necruțător al „fostului”, cu 10 voturi, PSD-istul obținând inclusiv acordul unor consilieri PNL și PDL! Asta confirmă faptul că primarul suspendat nu se bucura de popularitate, inclusiv între membrii partidului dumisale. Se întâmplă nu prea des, dar se întâmplă totuși ca mâna lungă a partidului să se oprească în fața votului secret! Confirmată fiind prelungirea mandatului de arestare, vechiul primar a fost suspendat, prefectul județului încredințându-i lui Tiberiu Maerean misiunea de a conduce treburile orașului până se limpezește situația în dosarul în care a fost implicat vechiul primar. Acest așa-zis interimat le poate sugera rădăuțenilor că pot alege și dintre ei omul care, știindu-le bine bucuriile și necazurile, poate face mai mult pentru ei decât cel silit să se împartă între „ținutul natal” și cel care l-a adoptat.