Din prag

Cine citează pe cine? Imaginarul colectiv e sintetizat și restituit, în prag de nou an, de media ori media ține deja loc de imaginar colectiv, globalizant pe deasupra? Zice-se în aceste momente, ba serios, ba în șagă, trecându-se în revistă felurite credințe și superstiții, cum că de vrei să pășești cu dreptul (și cine ar vrea să pună stângul înainte?!) în 2014 trebuie, spre/ în noaptea dintre ani: să(-ți) faci urări (de bine!); să ții în pumn sau buzunar parale; să ții de mână „persoana iubită”; să bei un pahar de vin (și eventual să spargi paharul după); să pocnești din harapnice și alte pocnitori; să porți „ceva” roșu; să ai la îndemână vâsc; să-l primești în casă pe primul ce-ți bate în poartă (și să-l evaluezi după chip: dacă e om roș ori spân…, mai bine-l ții la ușă); să ai lumina aprinsă etc.

 

Ar exista însă și o serie de interdicții: să nu consumi carne de pasăre (pricina e scurmatul, nu hormonii din crescătorie), nici de rac (datu-napoi), poate chiar nici de porc (asemănarea?!), să n-arunci lucruri din casă, să nu trebăluiești, să nu dai/împrumuți, să nu plângi, să nu strănuți (deși ți se răspunde cu „noroc!”) etc. Mai acum un an, cam pe vremea asta, o adolescentă de oraș se afla în preajma bunicii, octogenară dintr-un sat din sudul Bucovinei istorice, ischitind-o despre toate acestea ce ar trebui făcute ori nefăcute în prag de an nou. Iar bunica se puse să-i enumere cu bună ținere de minte și cu metodă toate ce le știa, pomenindu-i inclusiv despre oarece desuuri roșii pe care domnișoara ar fi bine să le poarte la miez de noapte ca să… Iar domnișoara, încă știind a roși, o întrebă uluită: Da’ de unde le știi matale pe astea?! De la televizor, fata bunicii, cum altfel?, răspunse bătrâna în odaia ei cu icoane și busuioc la icoane…