Etapa a XIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin a fost una cu ghinion pentru CSU Suceava, care a pierdut cu 25-34 pe terenul celor de la HC Odorhei. Formația harghiteană a început în forță întâlnirea cu gruparea suceveană și în minutul 7 conducea deja cu 4-1. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au revenit în joc și s-au apropiat la un singur gol diferență pe tabela de marcaj, în minutul 11, scor 5-4. Cu chilianul Feucthman în prim-plan, gazdele și-au luat elan pe finalul primei reprize când au condus cu 9-5. Ultimele minute ale primei părți a jocului au aparținut sucevenilor și la pauză scorul era HC Odorhei – CSU Suceava 16-14. La ieșirea de la vestiare, „studenții” suceveni au fost de nerecunoscut, harghitenii distanțându-se la 20-14 după doar câteva minute. Oboseala și-a spus cuvântul în rândul echipei sucevene și HC Odorhei a învins cu 34-25. CSU Suceava: Spiridon, V. Tcaciuc – Mihai Sandu (6 goluri), Ciubotariu (4 goluri), Panait (4 goluri), Lețu (4 goluri), Eros (3 goluri), Burlacu (1 gol), Petrea (1 gol), Negrușeri (1 gol), Neniță (1 gol), I. Tcaciuc, Lazurca, Olariu și Rugaci. „Am făcut o primă repriză bună, în care băieții s-au achitat de sarcini în apărare și am reușit să înscriem pe faza a doua și pe contraatac. Din păcate însă, după pauză nu am mai reușit să-i mai anihilăm pe Kuzmanoszki și Feuchtmann, am început slab repriza, am luat patru goluri consecutive și cred că de acolo s-a rupt jocul, pentru că era greu să mai revenim”, a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Răzvan Bernicu. Rezultatele etapei a XIII-a: Poli Timișoara – Dinamo București 21-26 HC Odorhei – CSU Suceava 34-25 Știința Bacău – CSM București 30-26 Minaur Baia Mare – HCM Constanța 17-34 Meciurile CS Caraș Severin – Pandurii Târgu Jiu și Potaissa Turda – Steaua București s-au jucat ieri, după încheierea ediției.
> Într-un meci contând pentru etapa a XIII-a, HC Odorhei – CSU Suceava 34-25 (16-14)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii