Deși sunt aplicate

Amenzile pentru încălcarea normelor de bună conviețuire nu sunt plătite

> „Dăm amenzi și rămânem cu atât”, remarcă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu > „Persoanele în cauză nu dispun nici de bunuri care să fie executate silit”, declară Constantin Strapuc, adjunctul șefului Poliției Locale
 

Consilierii locali suceveni au aprobat o nouă hotărâre privind normele de bună conviețuire, ordinea și liniștea publică, transportul public de călători, gospodărirea orașului și protecția mediului, precum și comercializarea produselor și serviciilor de piață. Deși exista un regulament în vigoare, inițiatorul proiectului, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a arătat, în expunerea de motive, că experiența de doi ani a polițiștilor locali cu anteriorul act normativ a demonstrat oportunitatea și utilitatea acestuia ca instrument de combatere a ilicitului contravențional. La fel s-a evidențiat și nevoia unor completări ori modificări impuse de înregistrarea unor fapte care, cu toate că prezintă pericol social, până acum nu au fost „incriminate”. Astfel, proaspătul act normativ conține sancțiuni noi pentru fapte contravenționale, în timp ce altele, care și-au pierdut pericolul social, au fost eliminate. Pe de altă parte, Lungu a recunoscut că gradul de încasare a amenzilor date de polițiștii locali până acum este unul redus. „Din păcate, din aceste amenzi pe care noi le dăm, multe dintre ele nu pot fi încasate. Dăm amenzi și rămânem cu atât. Nu este o mare bucurie să dăm o amendă, pentru că o încasăm foarte greu. Mai mult, nu există nici bază de executare, deoarece cei amendați nu lucrează nicăieri și nu putem face poprire”, a reliefat Ion Lungu, adăugând că s-a predat la actualizarea nivelului amenzilor pentru că „de multe ori sunt necesare măsuri coercitive”. Adjunctul șefului Poliție Locale, Constantin Strapuc, recunoaște, de asemenea, că în raport cu numărul și valoarea lor, gradul de încasare a amenzilor este foarte scăzut. Strapuc a dat ca exemplu amenzile contravenționale date căruțașilor care încalcă regulile de acces pe raza municipiului Suceava, deciziile de executare silită nefiind puse în aplicare de primăriile comunelor vecine pe motiv de insolvabilitate a sancționaților. „Avem de la comune, de la executări silite, trimiteri pentru a face demersuri în instanță, să transformăm respectivele amenzi în muncă în folosul comunității, pentru că persoanele în cauză nu dispun de bunuri care să fie executate silit”, a declarat Constantin Strapuc, adjunctul șefului Poliției Locale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: