Fălticeni

„O prezență necesară în beneficiul comunității”

> Un supermarket ce oferă 15.000 de articole și peste 100 noi locuri de muncă
 

Kaufland s-a extins și în municipiul Fălticeni, prin deschiderea, luni, 25 februarie, a celui de-al 84-lea magazin din lanțul de unități locale din România. Directorul magazinului, Cornel Berar, ne-a precizat cu ocazia deschiderii acestui supermarket că au fost create în municipiul Fălticeni peste 100 de noi locuri de muncă. Magazinul oferă o gamă de 15.000 de articole, atât din marca proprie Kaufland, cât și produse locale sau naționale, un punct forte reprezentându-l departamentul de produse proaspete, fructe și legume, produse lactate, carne și mezeluri, brânză și pește, o parte din ele fiind cu servire asistată. Cornel Berar a spus că prin magazinul de la Fălticeni vor fi puse în valoare și produsele regionale, „regionalitatea” constituind unul din punctele forte Kaufland. Prezent la deschiderea magazinului, primarul Cătălin Coman a spus că această unitate comercială are o importanță foarte mare pentru tot ceea ce înseamnă județul Suceava, pentru că la festivitate au participat prefectul județului, Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, vicepreședintele Alexandru Rădulescu, subprefectul Constantin Harasim. “Mă bucur că cel mai nou și cel mai frumos magazin Kaufland se deschide astăzi la Fălticeni, este o prezență necesară în beneficiul comunității” a spus primarul Cătălin Coman. Înainte de deschidere, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de sfințire.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI