Ar fi o nimica toată, coane Fănică, să fie numai patruzeci și patru, da vezi matale că s-a umplut Ungaria de steaguri secuiești și acușica toată Uniunea Europeană va fi bătucită cu steaguri azurii și, după cum vezi, dintr-o nimica toată, dintr-o criză de identitate a celor care nu știu ce sunt, secui sau unguri, a ieșit o vâlvătaie. De aceea eu le-am spus mereu secuio-maghiarilor din ținuturile secuizate, nu din Ținutul Secuiesc, că, la toată urma, conglomeratul etnic care forma „pe cei aleși”, pe cei nobili, a fost trimis (de regalitatea ungară) să trăiască, în munți, cu românii, de la care au împrumutat destule, ca să nu-și mai țină coada-n sus. Printre altele, au învățat de la români cum să-și ridice casa (ei aveau cort!), îmbrăcămintea și organizarea administrativă în scaune (scaune de judecată), pe care acum le-au uitat sau, mai bine zis, le este rușine să recunoască că au ceva de la niște valahi ciobani, puturoși. Pentru cine nu știe „ce este secuii și ce vrea ei”, să spunem că ei sunt intrați în istorie, în istoria Ungariei și a vecinilor, cu numele de secui și că, inițial, trebuie să fi vorbit un idiom asemănător cu cel maghiar, de fapt o ramură a limbii turcești vechi, ceea ce explică cum de și-au însușit limba stăpânilor într-un timp scurt. Între cei care au format populația secuiască au fost și resturi ale khazarilor mozaici care au însoțit cele șapte triburi maghiare în deriva lor spre un loc de așezare. Deși acești khazari s-au declarat catolici, au practicat în ascuns, până târziu, în secolul al XVII-lea, vechea lor religie mozaică. I-am amintit pe acești khazari turci, trecuți prin anul 730 d.Hr. la mozaism, deoarece, având între toți maghiarii o situație superioară, trebuie să fi fost considerați de neam ales, adică siculi = secui, formând o elită militară. Secuii, oricare ar fi originea lor, au făcut act de supunere față de unguri, ceea ce explică de ce au luptat totdeauna în avangardă în expedițiile de jaf și cucerire ale ungurilor, până au fost așezați unde locuiesc și astăzi, adică în HarCov și, parte, în Mureș. În tot Evul Mediu și până în deplină modernitate, secuii au fost ceea ce știau că sunt, adică secui, o „națiune” aparte de unguri și de sași cu care, la 1437, au format cumplita alianță „Unio trium nationum” îndreptată împotriva românilor, considerați lipsiți de „natio”, de origine nobilă și condamnați să le rămână în mera et perpetua servitute, plebe spurcată care, dacă n-ar fi avut două mâini ca să-i slujească, ar fi trebuit omorâtă. De-a lungul istoriei, secuii au încasat destule lovituri de la unguri, s-au răsculat, au fost învinși și executați, dar nu s-au săturat de „pasatul unguresc”, îndeosebi și pentru că, odată cu accentuarea naționalismului maghiar, li s-a dat o nouă direcție de acțiune: plebea contribuabilă a românilor care îndrăznea să ceară drepturi naționale și politice în timpul revoluției de la 1848-1849. În cadrul războiului național dintre românii din Transilvania și ungurii care se considerau campionii libertății, neînțeleși, în orbirea lor, de românii asupriți și supuși maghiarizării forțate, Kossuth, croatul maghiarizat, ajuns conducătorul revoluției ungurești, lua apărarea „mândrei nații secuiești” pe care n-o putea abandona românilor. Este cea mai clară dovadă că secuii, la 1842, erau altceva decât ungurii, și s-au menținut așa până la 1918, când a dispărut imperiul dualist austro-ungar, iar Ungaria a fost limitată la granițele ei etnice. După 1918, ungurii au declanșat ofensiva lor revizionistă, iredentistă antiromânească, însoțită de jeluiri la toți potentații vremii, găsind „înțelegere” la Hitler și Stalin, că Musollini nu prea conta. În acest proces de denigrare și de erodare a statului național unitar român au intrat și secuii care au început să se identifice tot mai mult cu ungurii din pustă și nu e de mirare că-și spun unguri, dar vor „Ținutul Secuiesc” și steag secuiesc. Este clar că populația secuiască trece printr-o criză de identitate, sperând să primească de la unguri ceea ce nu le-au dat într-o mie de ani, dar, culmea prostiei, vor ce vor de la unguri, dar pe seama românilor. Într-adevăr, niciun lider de la Budapesta, niciun partid de-al lor cu accente antiromânești, nici Viktor Or-ban, nici Tökés, niciun lider UDMR, care plâng sărăcia din HarMuCov, n-au procedat ca sprijinitorul lor, Hitler, care i-a strâns pe toți nemții împrăștiați prin lume și i-a dus la Reich, le-a dat case și locuri de muncă. Cine dintre cei care agită spiritele în „Bazinul Carpaților” le-a dat, fie numai secuilor săraci, locuință, loc de muncă, proprietăți în Ungaria? Iredentiștilor, șovinilor, antiromânilor potentați, dacă vă pasă așa de mult de secuio-maghiari, de ce nu-i ajutați material în loc să-i învrăjbiți mereu contra românilor? În loc să le dați bani de steaguri, de materiale de propagandă, bani de uniforme și de arme, pentru activități subversive pentru garda maghiară, pentru partid etc., mai bine luați familiile sărace și așezați-le în locurile de unde le-ați adus aici, că, la toată urma, fiecare are dreptul să se așeze oriunde în Europa Unită, oriunde crede că-i va fi mai bine. Toată mascarada secuio-maghiară, în care afacerea cu steagurile nu-i decât un mic fragment, nu s-ar desfășura în toată plenitudinea ei dacă nu s-ar fi manifestat la București îngăduință, indiferență și, până la urmă, prostie, iar de la Budapesta, sprijin masiv, logistic. Mișcarea steagurilor nu-i ceva conjunctural, cum le-ar plăcea să creadă trădătorilor în ignoranță dâmbovițeni, nu-i nici „obrăznicie” cum zice domnul Ponta, este ceva mult mai grav: un atac concertat și concentrat la gâtul României, un atac la unitatea și integritatea statului. Atitudinea tolerantă, de înțelegere și acceptare manifestată de organele statului român este acum, în primul rând, plata pentru serviciul făcut de secuio-maghiarime lui Traian Băsescu, de a nu se prezenta la votul de demitere, atitudine care nu poate fi condamnată pe cât ar trebui și ar merita cel care se simte atât de bine la Covasna, pentru că s-a semnat un pact de asistență mutuală. Nu putem lua măsurile care ar trebui luate contra celor care sfidează organele statului român și deciziile judecătorești definitive (decizia Tribunalului Tg. Mureș în legătură cu ilegalitatea afișării steagului secuiesc pe instituțiile publice), pentru că statul român care finanțează fel de fel de ministere, comitete și comisii, direcții, asociații și ONG-uri, partide și organizații fel de fel, n-a organizat și n-a finanțat niciodată o direcție specializată în monitorizarea minorităților. A se observa că finanțăm UDMR-ul și minoritatea secuio-maghiară, ca să poată submina mai bine edificiul românesc, dar nu-i finanțăm pe românii din HarMuCov, supuși procesului de arpadizare, desconsiderați, insultați, marginalizați, bătuți, scuipați, înjurați, dați afară din școli și instituții, nereprezentați în consiliile locale. Știți ce li se întâmplă elevilor români care intră într-o școală ungurească și dau bună ziua în românește? Dacă scapă numai cu câteva picioare-n fund, se pot considera fericiți; altfel sunt băgați într-un colț și bătuți bine. Ați avut curiozitatea să-i ascultați pe secuio-maghiarii puși să dea explicații pentru ce fac? Așa o mai întorc și o mai scaldă, atâta minciună și ridicol, nici că se poate mai mult! Oare voi toți care aveți un cuvânt de spus în țara asta nu înțelegeți că afacerea cu steagurile nu-i o diversiune, este o repetiție generală pentru 15 martie, când se va afișa autonomia teritorială?
Un punct de vedere
Motto: „Ghiță… apoi nu mă orbi de la obraz așa.” (I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii