Motivul vizitei a fost unul absolut nobil – lansarea celui mai recent volum, „Cioban la stele”, semnat de domnia sa. După un scurt preambul, oaspetele a oferit 60 de minute de regal, de înălțare spirituală, făcându-ne părtași la propriile experiențe de viață, împărtășindu-ne din vasta sa cultură. Titlul volumului – ne-a mărturisit autorul – pare să fie inspirat tocmai de meleagurile fascinante ale Bucovinei, de bogăția spirituală, de tradițiile transmise din generație în generație care pot „corupe” și pe cei mai insensibili dintre noi. Volumul este alcătuit în cea mai mare parte din interviuri realizate de domnia sa în calitate de gazetar la „Crai nou”. Printre intervievați se numără nume sonore ale vieții culturale românești: Zoe Dumitrescu Bușulenga, Alex Ștefănescu, Romulus Vulpescu, Leopoldina Bălănuță etc. Pe ultima copertă a cărții regăsim recomandarea criticului literar Alex Ștefănescu: „Dumitru Brădățan scrie neconvențional și inventiv. În articolele sale nimic nu amintește de limba de lemn a gazetăriei. Orice ziar din România și l-ar dori în redacția sa. Dar el preferă ziarul din Suceava, în care și eu mi-am văzut cu emoție publicat primul text…”. Publicul, alcătuit din profesori și elevi, a fost captivat de nonconformismul domnului Dumitru Brădățan, de vitalitatea și exuberanța acestuia, de bogata experiență de viață, dorindu-și să fi petrecut mai mult timp împreună. A fost un nou câștig pentru elevi, orice contact spiritual putându-i ajuta să realizeze importanța lecturii și mai ales importanța alegerii unor modele în ascensiunea ulterioară. (Prof. ADRIANA APETRI, prof. LUMINIȚA CÎMPAN, Colegiul „Alexandru cel Bun”)
Lansare de carte la Colegiul „Alexandru cel Bun”, Gura Humorului
Elevii și profesorii de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au avut onoarea – marți, 12 februarie a.c. – de a-l avea alături pe cunoscutul profesor, ziarist și om de cultură Dumitru Brădățan.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii