Siretul și profesorul Franz Pieszczoch

Mai e vreun alt istoric în județ care să fi scris despre localitatea în care trăiește atâtea cărți? Și încă nu s-a astâmpărat. Și bine face! Îl avem în vedere pe profesorul-pensionar, pomenit în titlu, în plină întrecere cu sine însuși. Anul trecut a scos două tomuri.

 

Primul, La ceas aniversar – Bicentenarul Parohiei Romano-Catolice „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Siret (1811 – 2011), apărut la Ed. Sapienția din Iași, numit de universitarul dr. Vasile M. Demciuc „o veritabilă monografie istorică” (Crai nou, 10 ian. 2012) și al doilea, Germanii în istoria orașului Siret, pe copertă apărând și o co-autoare, pre numele ei Loredana Cuzencu, profesor de învățământ primar. Evident că „travaliul” aparține istoricului, obișnuit cu cercetarea și interpretarea documentelor, multe din ele în limba germană și binevenită salvarea „de la uitare” a unei secvențe „din istoria bătrânului oraș”, o bună bucată de vreme „însemnat centru comercial” pe „Drumul Românesc” sau, în limba mamei latine, „Via Valachensis”, așezare întemeiată de Sas Vodă (1354 – 1359), fiul lui Dragoș. Interesant și bine de știut că în 1995 „arheologii de la Muzeul de Istorie al Bucovinei au descoperit pe dealul Ruina o cetate geto-dacică din Hallstatt (800 – 400 î. d. Chr.), considerată cea mai mare cetate de acest fel din Moldova.” Atât orașul, cât și prezența germanilor au cunoscut, conform documentelor analizate, perioade de înflorire împletite cu altele de-a dreptul dramatice. Motivele prezenței acestora aici? Primii au fost, prin tradiție, o grupare de cavaleri teutoni veniți din Transilvania (la încep. sec. al XIV-lea), întemeind pe dealul mai sus pomenit o cetate, distrusă de „hoardele lui Kadan”, în iureșul mongol către ținuturile de peste munți. O mănăstire întemeiată nu mult după aceea de călugării franciscani, a atras la Siret nu numai nemți, dar și polonezi „și poate câțiva unguri”. Iarăși de reținut că „Siretul a fost primul oraș din Moldova care a fost organizat după model german, adică după „Dreptul de Magdeburg”, cu un consiliu orășenesc, „Rada” sau „Sfatul târgului” (12 pârgari) și un „șoltuz”, aleși anual, domnia fiind reprezentată de un „vornic”, numit dintre boierii localnici. Dispărând din viața comunității în perioada domniei lui Ioan Vodă cel Cumplit, germanii revin, de data aceasta pe o zonă mai largă, în urma ocupării Bucovinei de către armatele austriece. Citând din hotărârea împăratului Iosif II care spunea că „noi trebuie să colonizăm aceste pământuri depopulate și părăginite” și că această acțiune „trebuie efectuată cu cât mai puține cheltuieli din vistieria statului”, F. Pieszczoch dezavuează „nefasta hotărâre de a alipi provincia la Galiția”, deschizând calea, în afara altor dezavantaje, unui exod masiv al populației de acolo către Bucovina. De remarcat că unul dintre primarii austrieci, Franz Rudolf Beill, a modernizat orașul, construind între 1905 și 1907 o uzină și un castel de apă, a facilitat ridicarea unei uzine de îngrășăminte chimice, numită la vremea aceea „Fabrica de Gunoiu Artificial Siret”, pentru ca ulterior să se ridice în oraș „și alte fabrici, inclusiv o rafinărie de petrol, care prelucra petrolul adus din Galiția.” E tonic să constați din carte că Siretul a fost un oraș al bunei conviețuiri, al păcii, că germanii s-au implicat la modul cel mai serios în viața comunității, contribuind la prosperitatea urbei, fiind un exemplu de seriozitate și competență. Spiritul lor organizatoric și priceperea în diverse domenii i-au influențat pozitiv pe români, ceea ce a dus, inevitabil, la căsătorii mixte. Anul 1918 a readus Bucovina și Siretul, jefuit crunt în două rânduri de ruși, la patria-mamă, pentru ca apoi cel de-al Doilea Război Mondial să vină cu nenorocirile știute, la care s-a adăugat repatrierea a circa 100.000 de nemți. Puțini au rămas și tot puțini au revenit, regăsind un târg izolat și bolnav, devastat în timpul operațiunilor militare, tot de ruși, oprimat de cozile de topor ale acestora. Așa se face că cei care n-au avut bani să mituiască jandarmii au plecat în lagărele de muncă sovietice. Remarcăm spațiul acordat în carte unei personalități interbelice, autor de lucrări cu caracter istoric, profesor la Cernăuți, Gura Humorului, Suceava și Siret. E vorba de Peter Tomaschek, cel care considera că războiul este o „rămășiță de barbarie”, fiind adept al „Păcii Mondiale”, cu trei căi de realizare: „Parlament Mondial (format din reprezentanții stărilor sociale din fiecare națiune), limbă universală și monedă unică”. Parlamentul văzut de el avea menirea să mențină pacea și bunăstarea popoarelor din confederația mondială numită „Statele Unite ale Lumii”. Uluitoare viziune pentru perioada interbelică din partea unui german, arestat de comuniști, trecând prin ororile penitenciarelor pregătite pentru exterminarea celor închiși. Lagărul socialist își merita din plin denumirea. Ultimul capitol din volum se intitulează „Germanii sireteni în perioada postco-munistă”, de unde cititorul află că sunt aproape șapte secole de coexistență a românilor cu nemții, Siretul fiind un exemplu „al toleranței etnice și religioase”. Cea mai mare parte a cărții este ocupată însă de tabele și fotografii, de la lista cu germanii prezenți la Siret în 1850 până la comitetele actuale de conducere a etniei. Cartea, așa cum se prezintă, e rezultatul unei cercetări minuțioase, de durată, condeiul istoricului Franz Pieszczoch făcându-și simțită prezența peste tot. S-a reușit, în felul acesta, să se aducă la lumină o altă pagină importantă din istoria zbuciumată a orașului Siret care, prin reprezentanții săi („pârgarii” de astăzi), îi rămâne dator profesorului-cercetător. Poate că îi trece cuiva prin minte, după atâta muncă jertfelnică, să-l facă cetățean de onoare al urbei. Ar fi o recunoaștere a valorii unui intelectual dăruit Siretului.