> Cod galben de disconfort termic pentru judeţul Suceava
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă un val de căldură persistent şi intens care se va extinde şi se va accentua în toate regiunile ţării până la data de 29 iunie 2026. Fenomenul va aduce temperaturi ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Potrivit informării meteorologice, valul de căldură se va manifesta treptat:
Vineri, 26 iunie, caniculă în vest şi nord-vest; sâmbătă, 27 iunie, şi în centru şi sud; duminică, 28 iunie, în întreaga ţară.
Temperaturile maxime vor atinge, în general, valori cuprinse între 30 şi 39 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori aşteptate în Câmpia de Vest. Nopţile tropicale vor fi prezente local, cu minime între 14 şi 25 de grade, în special în nopţile de sâmbătă spre duminică şi duminică spre luni. Valul de căldură se va menţine până în primele zile ale lunii iulie.
Cod galben de caniculă
Pentru ziua de vineri, 26 iunie, între orele 12:00 şi 21:00, este în vigoare un cod galben de val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic. Fenomenele vor afecta Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul Banatului şi local Transilvania. Maximele termice se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar indicele ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi pe alocuri în cele de deal.
Meteorologii avertizează că valul de căldură persistă şi în primele zile ale lunii iulie. (N.B.)



























Comentarii