Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Reabilitare Curtea Domnească din Municipiul Suceava”, cod SMIS 355755, care beneficiază de finanţare nerambursabilă prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.
Proiectul a fost depus în octombrie 2025 şi vizează reabilitarea, consolidarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a ruinelor istorice din situl Curţii Domneşti, transformându-le într-un parc arheologic modern. Obiectivele principale includ salvarea şi promovarea identităţii medievale a oraşului, reabilitarea zonei verzi adiacente cu facilităţi de recreere şi reintegrarea ansamblului în circuitele turistice urbane.
Contractul de finanţare nr. 1010 a fost semnat pe 20 mai 2026 (cu data de referinţă 25.05.2026) cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Valoarea totală a proiectului este de 31.374.312,52 lei, din care 30.746.826,24 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar contribuţia proprie a Municipiului Suceava este de 627.486,28 lei (2% din cheltuielile eligibile). Durata de implementare este de 22 de luni de la semnarea contractului.
Prin acest demers, municipalitatea suceveană urmăreşte nu doar conservarea patrimoniului istoric, ci şi crearea unui spaţiu public atractiv, cu funcţiuni recreative şi turistice, care să pună în valoare atât monumentul principal, cât şi istoria zonei comerciale medievale a oraşului.
Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Suceava. (N.B.)



























Comentarii