Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a primit joi, 25 iunie 2026, vizita unei delegaţii oficiale din Statele Unite ale Americii, aflată în aceste zile în municipiul Suceava.
Din delegaţie au făcut parte Andy Schor, primarul oraşului Lansing – capitala statului Michigan, însoţit de soţia sa, Erin Schor, specialistă în politici publice, Nicolae Ianoş, consulul onorific al României în Michigan, alături de soţia sa, Irene Ianoş, femeie de afaceri, precum şi Marcel Şomfelean, antreprenor şi preşedinte fondator al ROMOTANA – Asociaţia Transportatorilor Români şi Moldoveni din America de Nord.
La întâlnire au participat şi viceprimarul municipiului Suceava, Daniel Ungurian, arhitectul Beniamin Cristinel Atodiresei, preşedintele Comisiei de Urbanism din Consiliul Local, precum şi mai mulţi oameni de afaceri suceveni.
Discuţiile, care au durat aproximativ o oră şi jumătate, au vizat prezentarea judeţului Suceava, a proiectelor majore de infrastructură şi a direcţiilor de dezvoltare viitoare. Preşedintele Gheorghe Şoldan le-a vorbit oaspeţilor despre Autostrada A7 Paşcani – Suceava – Siret, varianta ocolitoare de la Gura Humorului, modernizarea Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi alte investiţii care vor face judeţul mai atractiv pentru investitori, turişti şi parteneri externi.
„Am avut o discuţie plăcută despre judeţul Suceava, despre proiectele mari aflate în derulare şi despre direcţia în care vrem să dezvoltăm această zonă”, a declarat Gheorghe Şoldan.
Oaspetele american Andy Schor şi soţia sa au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei şi au rămas impresionaţi de acest important obiectiv turistic, unde Consiliul Judeţean a demarat investiţii semnificative în ultimii ani.
Preşedintele CJ Suceava a evidenţiat şi rolul important al consulului onorific Nicolae Ianoş, al soţiei sale Irene şi al lui Marcel Şomfelean, fondatorul Romanian American Heritage Center din Chicago, un centru cultural esenţial pentru diaspora românească.
„Le mulţumesc oaspeţilor noştri pentru vizită şi pentru interesul arătat faţă de judeţul Suceava. A fost o primă întâlnire foarte bună, în care am pus bazele unor proiecte viitoare şi ale unor legături mai strânse între antreprenorii, instituţiile şi comunităţile noastre”, a concluzionat Gheorghe Şoldan.
Vizita delegaţiei americane reprezintă un nou pas în consolidarea relaţiilor internaţionale ale judeţului Suceava şi deschide perspective promiţătoare pentru cooperarea economică, culturală şi turistică cu Statele Unite. (N.B.)


































Comentarii