Trei ambulanţe noi, echipate la standarde moderne, intră în dotarea Substaţiei de Ambulanţă Fălticeni

Substaţia de Ambulanţă Fălticeni, una dintre cele mai importante din judeţul Suceava, a primit miercuri trei autosanitare noi, dotate cu aparatură de ultimă generaţie. Vehiculele vor deservi cei aproape 160.000 de locuitori din zonă şi vor contribui la creşterea calităţii intervenţiilor medicale de urgenţă.

La invitaţia primarului Cătălin Coman şi a conducerii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a participat la sfinţirea celor trei ambulanţe: două de tip B2, cu tracţiune integrală, şi una de tip C2 – un adevărat spital mobil pentru urgenţe majore.

 „M-am bucurat să îi cunosc pe o bună parte dintre cei peste 40 de angajaţi ai substaţiei şi să le mulţumesc, în numele sucevenilor, pentru munca lor, pentru nopţile nedormite, pentru intervenţiile făcute pe orice vreme şi pentru calmul cu care sunt lângă oameni în cele mai grele momente” a declarat Gheorghe Şoldan.

Preşedintele CJ Suceava a subliniat importanţa strategică a Substaţiei Fălticeni, care, alături de Staţia Suceava, asigură linie de gardă cu medic, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Ambulanţele de la Fălticeni acoperă şi localităţi aflate la 40-45 de kilometri distanţă, ceea ce face ca noile dotări să aibă un impact semnificativ asupra timpilor de răspuns în caz de urgenţă.

Cu ocazia evenimentului, Gheorghe Şoldan a anunţat şi viitoarele măsuri de sprijin pentru serviciul de ambulanţă din zonă:

„Le-am promis celor prezenţi că, împreună cu primarul Cătălin Coman, vom moderniza sediul substaţiei. Voi insista, de asemenea, la Guvern pentru deblocarea memorandumului care să permită angajarea de personal suplimentar. Ambulanţierii au nevoie de sprijin.”

La final, preşedintele Consiliului Judeţean le-a transmis angajaţilor un mesaj de apreciere şi speranţă: „Le doresc cât mai puţine intervenţii grele. Şi cât mai puţini kilometri cu noile ambulanţe. Dar atunci când va fi nevoie de ele, să ajungă la timp şi să salveze vieţi. E cea mai nobilă misiune pe care o pot avea.”

Tot în cadrul acestui eveniment, Mihaela Ianovici, managerul SAJ Suceava, a declarat următoarele: „Acest moment reprezintă mai mult decât o simplă completare a parcului auto. El simbolizează grija faţă de sănătatea oamenilor, responsabilitatea faţă de comunitate şi preocuparea permanentă pentru creşterea calităţii serviciilor medicale de urgenţă oferite cetăţenilor”.

Cele două autosanitare Volkswagen Crafter de tip B2, cu tracţiune integrală, sunt special concepute pentru a face faţă provocărilor specifice judeţului, asigurând deplasarea rapidă şi sigură în zonele greu accesibile. Acestea vin echipate cu tehnologie medicală de ultimă generaţie, printre care sisteme automate de resuscitare cardio-pulmonară – o premieră în judeţul Suceava – şi un sistem video de telemedicină care permite transmiterea în timp real a datelor medicale către specialişti, oferind suport medical complex încă din timpul intervenţiei.

Un rol esenţial în gestionarea urgenţelor majore îl va avea ambulanţa de tip C2, considerată un adevărat spital mobil. Dotată cu ventilator mecanic, defibrilator modern, echipamente avansate de monitorizare şi un sistem ECHO FAST portabil, aceasta permite evaluarea rapidă a pacienţilor politraumatizaţi, identificarea hemoragiilor interne şi instituirea imediată a măsurilor salvatoare de viaţă.

„Prin dotările sale, ambulanţa de tip C2 reprezintă un important progres în capacitatea de răspuns a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava la cele mai grave urgenţe medicale” a subliniat managerul Mihaela Ianovici.

Evenimentul a prilejuit şi momente de recunoştinţă faţă de partenerii instituţionali. Managerul SAJ Suceava a mulţumit preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, pentru prezenţa sa şi pentru sprijinul constant acordat de instituţia pe care o conduce.

„Prezenţa dumneavoastră la acest eveniment confirmă încă o dată preocuparea constantă şi interesul deosebit pe care Consiliul Judeţean Suceava îl manifestă faţă de sistemul medical judeţean şi faţă de serviciile medicale de urgenţă” a afirmat Mihaela Ianovici.

De asemenea, un cuvânt de apreciere a fost adresat primarului Municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, pentru deschiderea şi implicarea sa de-a lungul timpului în dezvoltarea Substaţiei de Ambulanţă Fălticeni. Mulţumiri au fost transmise şi Comitetului Director al SAJ Suceava, precum şi întregului colectiv al substaţiei, pentru profesionalismul şi devotamentul demonstrat zi de zi.

„Se spune că adevărata valoare a unei comunităţi se vede în felul în care îşi protejează oamenii în cele mai grele momente. Astăzi facem încă un pas înainte în această misiune. Poate că peste ani nimeni nu îşi va aminti numărul acestor ambulanţe sau data acestei inaugurări, dar vor exista oameni care îşi vor aminti că, într-o zi grea, cineva a ajuns la timp” a concluzionat managerul Mihaela Ianovici, citând totodată: „Nu există datorie mai înaltă decât aceea de a fi de folos semenilor noştri.”

Noile ambulanţe reprezintă o investiţie importantă în sistemul medical de urgenţă din judeţul Suceava şi vin să completeze eforturile constante ale autorităţilor locale şi judeţene de a îmbunătăţi infrastructura sanitară şi condiţiile de lucru ale personalului medical. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI