Strămoșii duși în lut nu iartă rectificări de hartă spartă

Orice configurație statală care se respectă cât de cât cată să aibă o orânduire – că așa, că altminteri, că invers –, altfel n-are cum funcționa în neorânduială, de la democrația originală la dinastia prezidențială paralelă cu monarhia dramaturgică, trecând prin babilonia neconstituțională și brambureala instituțională haotic reglementată.

 

(Dacă n-ați înțeles nimic, nu-i nimic: nu sunteți singurii și nici dintre aceia care vă pierdeți timpul și noțiunile ca să vă găsiți interesurile prin harababura mai sus schițată. Dacă ați priceput oareșce, veți admite că roata se poate învârti strâmb și într-un stat care zice că e de drept și, ca să-o dovedească, își ține componenții în poziție de drepți și îi scurtează la drepturi.) În același timp, ea, configurația, trebuie să se defalce – că de împărțit se găsesc destui să și-o împartă – în subdiviziuni, cum ar fi provinciile (de unde vin provincialii și manierele), județele (de unde provin reprezentanții acelora), municipiile foste orășele (în care devin edili destui debili la urbanitate), orașele (foste și rămase comune, la care revin uichendiștii), fără a omite – cum face Dreptatea aceea cu literă mică – feudele (unde zburdă, de regulă, cel mai… îmi scapă cuvântul… dintre pământeni). Cum n-o să lăsăm noi lucrurile să rămână așa, întrucât bat la ușă alegerile de fiecare cu pajiștea (respectiv pășunea) lui, luăm o foarfecă revizionistă, o înfigem în hartă și o punem să clănțăne rectificativ, să nu ni se plictisească meridianele. Lipim Vrancea miorițelor de Brăila orbului care a nimerit-o, adăugăm un Vaslui ferchezuit la ce iese și gata, ne-am găsit Bacăul! Dezlipim ceva Mureș, Harghită cât cuprinde, Covasnă cu vârf și îndesat, ciopârțim oleacă de Cluj, niște Sălaj, o halcă de Baia Mare care recunoaște că e mare, alta de Satu tot așa și nici că ne mai trebuie frontieră cu șogorii; ca să nu mai vorbim despre economiile rezultate din strămutarea prefecturilor în Budă, a îngrășătoriilor de suine autonom grohăitoare în Pestă și a parastaselor la preacuviosul cu sutană din piele de ucigă-l toaca, în fundul curții europene. Botoșanii (cu paie cu tot) și Suceava noastră (cu tot cu vameși și contrabandiști) se lipesc de Iașii marilor iubiri – cu un bob zăbavă la Cotnar, că și Măria Sa… –, dând naștere prin cezariană regiunii de dezvoltare exemplar fluturată NE (nord-est). La SV (sud-vest, nu tot noi mereu în față, ca al nostru!) s-ar putea să fie ceva gâlceavă, bănățenii o țin pe-a lor, că ei sunt fruncea, senatorul oltenilor și-a ieșit din pepenii de Dăbuleni și căzuții în cap în urma celebrei răsturnări de car de la Caracal s-au disipat în teritoriu de nu mai știi care cum, plus faptul că salamul de Sibiu e altă mâncare de pește. Și dacă tot ferchezuim Geografia, Istoria de ce nu ne-am reboteza-o? De unde până unde naștere din Traian și Decebal? Care din acești doi evident bărbați ne-a fost mamă și ne-a alăptat cu ce-a găsit pe lângă casă (că viile le stârpise unul și mai și, Burebista, din care cred că descind nealcoolicii foarte anonimi) și care ne-a fost tată fără să aibă partid pentru care să conteze ca membru? Nouă ne e prea destul unul, Traian și-atât! Deocamdată, până îi vom da uitării pe toți ceilalți, care – zdrăngănesc cobzarii – nici nu se compară, să renunțăm la arhaisme cum ar fi „cel Bun”, „cel Bătrân”, „cel Mare și Sfânt”, „cel Cumplit”. Să-i globalizăm, ba chiar să-i universalizăm, modernizându-i, cum chiar am început să citim și să auzim, pe ici și pe colo, de la unii care ar merita, din plin, așa și pe dincolo: Super Mișto Alex, Old Mirky, Sanctogrand, John Horror. Că nu mai au ce ne face, pe unii i-am promovat fantomă de atracție și pe alții – încet, încet – îi dăm afară din cărți, să încapă cine mai bine lipsă. Substituindu-l pe Dracula cu Drăcosul, începutul a început să fie făcut. Drept a grăit străbunul cronicar, că nu-s vremurile sub om, ci nevolnicul se află sub vremuri. Dar nu avea cum să și le închipuie pe ale noastre, de-aia nu ne-a urat cum să ni le purtăm.