Copiii lângă care crești știu astăzi altfel de povești

A fost odată cum nu știm ce-o fi fost de capul lor, când se potcoveau puricii cu nouășnouă de ocale, așa cum ne potcovesc astăzi pe noi cu o mie și una de angarale, plus tranchilizantele de adormit sugarii.
 

Pe atunci, Feți-Frumoșii treceau fluierând din trișcă de pe tărâmul acesta pe celelalte, dar nu la căpșunărit, la soare te puteai uita fără să te înghesuie bodigarzii, iar craii de toate culorile aveau grijă de împărățiile și de bărbile lor colilii, nu de portofelele supușilor. Nunțile (nu campaniile electorale) zguduiau pământul și durau cât îi țineau curelele, nu cât cumetriile din zilele noastre, cât îi ține amorul pe coalizați. Prâslea și Țăndărică își cunoșteau lungul nasului și nu își puteau imagina că asemănătorii de mai târziu vor uita de al mandatului. Nu apăruseră case de asigurări să te jupoaie, agenții guvernamentale să te transporte cu preșul fermecat, oficii care să te protejeze de să-ți meargă fulgii, băgători de seamă incoruptibili dansând cum li se cântă, sindicate făcându-se că fac treabă și nici ONGuri câtă frunză și iarbă, să aibă poporul preocupații. Unul dintre acestea, al lui Ali Baba (40 de zmei), a ajuns la tribunal din cauza unui căpcăun, dar nu s-a pierdut cu firea, știind că acolo te face Albă ca Zăpada, uneori în baza legii „Cucurigu, dați punguța”. În același loc, așteptând – zi de vară până-n seară – să i se judece plângerea de fals în declararea identității și însușire de mălăieș în călcâieș fără drept, behăia Capra Cu Trei Iezi, dintre care doi mâncați în termenul de garanție. Lupul absenta motivat, după năravul lui cu păr schimbat, întrucât o însoțea pe Frumoasa Adormită Din Pădurea Hăcuită la supermarket, unde era promoție la tichiile de mărgăritar, iei două și plătești una, iar pe-a patra o șterpelești. Dânsa și-a ales Scufița Portocalie și bine a făcut, că după aceea au ales-o peste tot. Pe Roșu Împărat nu l-au zărit, el trecuse pe la decolorat ca să corespundă și ajunsese la scamatorul de scos flăcări pe nări și baliverne pe gură, ca să ne vrăjească. Erau, în schimb, Harap Curcubeu (câte culori, ceva mai multe partide) și vreo șapte pitici, care se gudurau pe lângă o Muma Pădurii să le înscrie, la gata răposați, cea de-a nu mai știau nici ei a câta formație salvatoare de nație, înființată în scop de desființare a concubinajului dintre Păcălici și Tândăleț și de înregimentare a profundului Dănilă Prepeleac, intrat cu oiștea în gardul ideologiei. Nu stau degeaba nici alte personaje fantastice. Zânele și zânișoarele și zânicile se cosmetizează care mai sus, prin ministere și camere (parlamentare), care mai jos, unele dând semne de Osânzene și altele tinzând spre Baba Cloanța. Norocul lor e că le ține de cald Statu-Palmă-L Doare-N Cot, care – înarmat cu un paloș atomic și un pușcoci cu dopuri de câlți – retează toți balaurii cu multiple capete (inflație, recesiune, deficit bugetar, sondaje) și își asumă, una după alta, toate găluștile din grădina cu mere de aur și din PIB-ul cu răbdări prăjite, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Și-am încălecat pe ceva, dar degeaba, pentru că grăjdarul care a pus șaua pe noi consumase de unul singur tava cu jăratec și plecase în lumea largă după potcoave de armăsari decedați și pe urmă castrați, fericit că a dat să intre în legendă și s-a făcut de basm.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI