Revoluția, între vârste

Am avut curiozitatea să aflăm cum se raportează tineri de până la 22 de ani la „colegi” de vârstă de dinainte de 1989. Curiozitate cu strângere de inimă, riscantă deci. Dar, iată, a meritat riscul. Tinerii care se exprimă sau semnează în cele de mai jos știu destule despre ce-a fost „înainte de”, dar știu mai ales despre ce înseamnă ei, viața lor.
 

La 22 de ani de la revoluție, ei jalonează locul unde ne aflăm în mersul vremii și al vremurilor. Mai greu de deslușit este unde vor ajunge, căci până la urmă al lor este viitorul. Pe care îl merită, ca orice generație, bun, dar pe care sunt obligați să și-l facă bun. Nouă ne rămâne doar să-i încurcăm cât mai puțin. Studenta și John Lennon Studentă la Psihologie, la „Alexandru Ioan Cuza”, la Iași în „orașul celor 7 coline” (acela altul decât Roma), Marie Rose, suceveancă, se chinuiește să termine un masterat pe care și l-a dorit și nu și l-a dorit. Anul acesta, prin vară, proaspăt absolventă, a lucrat, alături de francezi și nemți sadea, „dar borâți rău de tot, care nu făceau altceva decât să se îmbete zi de zi”, la Champagne, în Franța. Ca voluntar. Acolo, câștiga, ca voluntar, 400 euro pe lună. Acolo, a învățat să bea. Acolo, a învățat multe altele, dar nu a învățat să facă bani. Nu a învățat să fie psiholog. Nu a învățat nimic. Are, din întâmplare, tot 22 de ani… „Conștiința, îmi recită, este formată din trecut, prezent și viitor. Dar și din imaginație, care este formată din toate trei. Patru, ca să fiu acurată. Dacă ar fi să fac o sumară comparație cu o persoană de dinainte de 1989, adică să mă pun în pielea copiilor de vârsta mea de dinainte de 1989, mi-ar fi greu. Eu abia mă nășteam. Acum, s-a câștigat libera circulație a oamenilor, a capitalurilor. E criză nașpa, la toți. Nu înțeleg de ce. De ce Franța și Germania se dau buricul pământului? Unde erau marii economiști ai planetei, ai Europei? Francezii și nemții, cu care stăteam în sătucul acela, în Champagne, n-aveau un chior pe ei. Ei veneau într-un fel de distracție sau într-un fel de practică agricolă, cum auzeam că se făcea înainte de 1989, la cartofi. Pentru mine, 400 de euro, voluntariat, conta. Am muncit pe brânci, nu-mi pare rău, dar unde paștele mamii voastre vă e Revoluția?! Vă rog frumos să mă scuzați, dar am un vecin al cărui tată e asfaltator sau băgător de asfalt, și care vecin merge la Clubul (…) cu X 6. Revin, oamenii tineri, că trăiesc în Evul Mediu, că în Capitalismul feroce, că în Comunism, că în Democrație, nu vor decât iubire, înțelegere, prosperitate, pace. Ați auzit de Flower Power? Dar de John Lennon?” MUGUR GEU P.S. Am auzit și am văzut, că n-avurăm ochiul și urechea șui: „Imagine all the people”…Ta-ra-ra-ra-ra–ra… Bum – bumdibum? Puterea de a alege în libertate Ei sunt elevi în clasa a XI-a D, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, o clasă cu profilul „Studii europene”, și au aflat, aidoma tuturor tinerilor născuți după Revoluție, din gura părinților și a bunicilor despre ce s-a întâmplat atunci, cum era școala, cum se trăia pe timpul lui Ceaușescu. Azi au discernământul și puterea de a alege în libertate, de a analiza și de a trage concluzii referitoare la ce a fost și ce este acum în societatea românească. Majoritatea elevilor din clasa respectivă au spus că nu ar fi vrut să trăiască pe vremea lui Ceaușescu, o singură opinie fiind că ar fi dorit să cunoască acea vreme din curiozitate. Acești copii nu se limitează doar la a compara trecutul cu prezentul, ci și la a privi, sub lupă, societatea de acum. Acum e prea mult haos, prea multă libertate, nu trebuie să fim așa pasivi, oamenii încep să se obișnuiască cu ideea că așa trebuie să fie – batjocoriți, tratați ca niște nimeni, schimbarea trebuie să vină de la noi și toți să luăm inițiativa, sunt câteva opinii generale ale elevilor de-a XI-a. În particular, fiecare are propriile lui gânduri, dar niciunul nu se sfiește să le spună cu voce tare. Alin Clim: „Lumea de astăzi se caracterizează prin cuvântul libertate, pe timpul comunismului nu exista dreptul la opinie. Învățământul dinainte se diferenția prin ordine și disciplină, astăzi avem o relație mult mai deschisă cu profesorii. În perioada comunistă nu se punea accentul pe bani ca acum. Trebuie să ne bazăm mai mult pe bunul-simț, vechea societate se baza pe asta sau era obligată”. Dragoș Parasca: „Acum nu ni se mai impun niște reguli stricte, nu trebuie să purtăm uniformă. Înainte, chiar dacă aveai bani nu aveai ce face cu ei, acum sunt tot felul de produse, dar nu ai bani să le cumperi. Sunt multe lucruri de schimbat în societatea de azi, eu aș vrea să se schimbe întregul Guvern. Mentalitatea nu se poate schimba așa ușor, suntem într-o societate care tinde spre bani și relații, iar celelalte se dau deo-parte pentru lucruri personale”. Narcisa Anghel: „Cu toate că pe-atunci elevii nu aveau dreptul la opinie și la libertate, școala era de calitate, nu intra oricine la facultate, ci spuma, cei care învățau și voiau să facă ceva pentru viitor. Acum poți intra și cu note de 5 și 6. Într-un fel, era mai bine atunci, tinerii aveau asigurat un loc de muncă, li se dădea casă”. MAGDA AXON Ceva lipsește Există între cele două generații cel puțin o mare diferență. Cei dinainte de ’89 erau mai deosebiți, pentru că au crescut mai frumos. Știau să se joace, au avut copilărie și au făcut și carte. Aveau școală, educație, ceea ce aducea de la sine un loc de muncă decent și respectabil. Cu o facultate erai cel mai tare, erai cineva, viața nu putea fi decât frumoasă Noi, cei de după ’89, ne-am maturizat mai repede. N-am avut bucuria aceea curată care ți-o dă prietenul de joacă, afară, să alergi până nu mai poți. Am avut calculatorul, acces la informație și la tehnologii cum nici nu visau părinții noștri, dar nu suntem întregi. Ceva lipsește… Școală nu se mai face cine știe ce și dacă tu însuți, singur, nu pui osul la treabă, nu acumulezi ca să faci față cerințelor. “Sfântul 5” e la putere și ieși din școală cam la fel de “odihnit” cum ai intrat. Acum faci și o facultate, faci și un master, dar nu poți avea garanția unui loc bun de muncă. Pe criza asta e greu să-ți dai cu părerea obiectiv, dar cunosc oameni care au absolvit două facultăți și lucrează ca ospătari sau vânzători din cauza nenorocitelor de vremuri pe care le trăim. Cum am mai zis, ceva lipsește… ALEXANDRA BEALE, masterandă, funcționar economic la “Accenture” Îngrijitoarea de bătrâni Bianca are exact 22 de ani. Întâmplarea face să se fi născut fix pe 22 decembrie 1989. Mamă-sa, atunci când a născut-o, era muncitoare la Fabrica de Tricotaje „Zimbrul”. Astăzi, fiica ei, ce, în mod necesar, are alt nume de botez, Ileana, pentru conformitate, după bună-sa, care a luat, de asemenea, numele de la bunica ei, botezată de popa Ilarie din sat, e îngrijitoare de bătrâni în Italia. Vorbim de Bianca. „Îngrijitoare de bătrâni” s-ar crede de cuviință că se referă la schimbatul scutecelor moșnegilor aflați la grea nevoie din Peninsulă… „Nu, tată, nu îi șterg în dos, nu le fac de mâncare, nu fac nimic din toate astea. Sunt asistenta lui Don Pasquale, lui Don Peppi (cu doi „p”, nu uită să amintească) etc… Exact… ai priceput! Îi plimb prin Roma, mă afișez cu ei, ei se bucură de mine… exact, ai priceput, prin Cornelia, Nomentana, prin Ottavia (n. red., cartiere ale Romei), și ei sunt bucuroși. Merg chiar cu ei la slujbă, o dată pe an, la Vatican, la Messa in Vaticano. Pe urmă mă culc cu ei. Adică, lângă ei, ai priceput?… Niște moșnegi care se bagă-n seamă și au nevoie de atenție. Asta nu înseamnă că sunt îngrijitoare de bătrâni? Due mila euro, al mese, adică 2000 de euro, pe lună. Mama, în 1989, a ieșit la Revoluție. Nu știu ce a fost în capul ei. Mi-a zis că nu aveați libertate. Cum adică? Nu aveați căldură, banane, portocale, carne. Nici eu, atunci când am crescut, nu aveam banane, căldură și portocale. Nici carne, pentru că „Zimbrul” s-a desființat. Înseamnă că nu eram liberă? Liberă am fost, adică să decid cu capul meu pentru mine și pentru mama mea, doar când am ales să plec din țara asta. Stau trei luni cu Peppi, trei luni cu Giovanni… Voi ați ales? Așa vă trebuie. Libertatea e alegere, nu să plângi că nu-ți bagă statul în pungă. E un risc pe care ți-l asumi. Giovanni, dacă nu-l forțez prin mijloace proprii, se crede stăpânul meu. Nu este. Datorită mie este el Don Giovanni, cu tot cu chiloții lui plini de merda. Vreți să fiți liberi: alegeți! Ori aia, ori aia! Fiecare om, că trăiește în dicta-tură sau în libertate de nu mai poate, are dreptul să aleagă”… A fost Bianca Ileana. MUGUR GEU „Nu suntem mai deosebiți” (Miniinterviu cu Alexandru Ifrim membru al Grupului de inițiativă interculturală al tinerilor din județul Suceava – INTERCOOLT) – Crezi că este vreo diferență între tinerii pre și cei postdecembriști? – Deoarece educația este la pământ acum, generațiile postdecembriste au de suferit. Pe când în perioada comunistă chiar se făcea carte. – S-a născut după ’89, poate, o supergenerație de tineri? – Este cunoscut faptul că noile generații sunt mai bune decât precedentele în majoritatea din cazuri. Dar nu aș alege termenul de supergenerație. Supergenerația este acea generație ce va atinge obiective dorite de ONU pentru anul 2015. – Sunteți totuși mai deosebiți? Prin ce? – Nu suntem mai deosebiți. Avem doar mai mult acces la informație, libertate de gândire și exprimare. Avem libertatea pe care ți-o dă democrația. – Ce viitor crezi că vei avea tu personal și cât și cum trebuie să “dai” din creieraș și din coate ca să ți-l realizezi? – Dacă mă întrebai acum 2 luni ce o să fac zilele astea, aș fi greșit total. Sunt absolut sigur că, dacă voi continua să fiu la fel de activ cum am fost în ultimele luni, o să ajung și o să realizez ceva. Sună cam vag, dar un lucru e cert. Acela că voi face și imposibilul ca grupul informal INTERCOOLT, care de anul viitor se va transforma într-un ONG, să își atingă obiectivele pe care le are stabilite, și prin el voi atinge culmi pe care mulți nici nu și le imaginează. (D. BEALE) Sfârșitul comunismului 22 decembrie 1989. Pentru mulți aceasta este doar o simplă dată. Dar pentru cunoscătorii istoriei românești sau pentru bătrâni, 22 decembrie marchează sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu și odată cu aceasta și sfârșitul comunismului în România. Astăzi se împlinesc 22 de ani de la acest eveniment. Deși revoltele începuseră cu mai multe zile înainte, noaptea de 21 spre 22 decembrie a fost cea decisivă, procesele fiind mai agresive și având rezultatul așteptat. În dimineața de 22, românii se trezesc cu un aer de libertate și de mândrie, căci reușiseră să obțină libertatea după care tânjeau de 45 de ani. Luptele continuă și în această zi, chiar mai violent, iar oamenii se duc din nou la “tovarășul”, hotărâți să îl dea jos de la putere. Nicolae Ceaușescu, nemaiștiind ce să facă, decide să fugă împreună cu soția sa, Elena, cu un elicopter, din București, dar sunt opriți și închiși într-un centru militar din Târgoviște. La data de 25 decembrie sunt uciși și așa ia sfârșit comunismul în România. Au trecut 22 de ani și românii încă se mai bucură de libertatea lor. România este un stat democratic acum și totul pare să fie bine. Au dispărut tirania, lipsa de drepturi a oamenilor, cenzura și cultul personalității. Regimul comunist nu a făcut nici bine, nici rău țării, dar trebuia înlăturat, pentru că statul tinde spre o evoluție continuă, iar acesta l-ar fi împiedicat. Știm, poate, cu toții cât de sever a fost “tovarășul” Ceaușescu cu cei care nu i se supuneau și nu urmau legile sale. O zi de care ar trebui să știe toți românii și care trebuie amintită în fiecare an. 22 decembrie 1989. (SAHLEAN ADELINA, elevă în cl. a VIII-a, Frasin)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: