La cireșe. Cu… cu Birlic

15 Cireșar 20011. Fălticeni-Rumania. Orașul în care nu s-a întâmplat nimic. Ei, aș! Coane Mihai, ba mă tem că e urbea ce s-a erijat, baremi preț de trei zile, într-un soi minunat de, dee, capitală minionă a culturii sucevene.
 

Ș-apoi, cum știm, nu zicea el însuși cogeamite Călinescu Gigi că, dupe București și Iași, târgul Fălticenilor a livrat culturii române printre cele mai multe și mai de soi personalități?! Nu zicea Călinescu asta?! Mi-a fost de-ajuns, ieri, să văz, să auz și să mă minunez de cât de frumos poți să sărbătorești, pe Eminescu, bunăoară, într-un chip la fel de original: organizând, un festival de teatru (mintenaș, și cu suflu internațional) pe care să-l așezi sub sigla poznitului și gloriosului băștinaș intitulat nepereche: Grigore Vasiliu BIRLIC! Da, începând de ieri la vale, porni, cum atât de bine îi șade, ceea ce se cheamă Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret Grigore Vasiliu Birlic. Organizator-organizatoare este nu alta decât juna și mult promițătoarea Asociație Fălticeni Cultural, prin osârdia părintelui Liviu Vasile Mihăilă (ot Hreațca) et comp. Ieri, 15 Cireșar, ziua petrecerii în eternitate a ilustrului astru ipoteștean, la Fălticeni, în sala Pictor Aurel Băeșu a Muzeului de Artă Ion Irimescu, s-a pornit un festival de anvergură închinat Thaliei, protectoarea genului de profil. Îi dorim îndelungă ființare și succes pe potrivă. Manifestarea (concepută în două… tranșe) privește recrutarea de talente din perimetrul județean (mă rog, cât mai e!) și afirmarea acestora la standarde marcate de exigențe specifice. Apoi, pe la începutul lui septembrie, încropirea unei finale cu caracter internațional. Dimineață, au urcat pe scenă, la recitare de poezie ori monolog, chiștoci tare simpatici de la-laa… 5 la 14 ani, pe de o parte, și, mai încolo, concurenți ceva mai răsăriți ca vârstă (15-25 de ani). Au abundat interpretări închinate lui Patrocle și bâzdâgăniilor lui Nică a Petrei, cireșelor mătușei cu cânepa palancă la pământ; frecvente au fost și momente lirice d’ale năsăudeanului din Hordou; am savurat pasagii întregi de deliciu, dicție, risipă de emoții specifice, virtuozități precoce, poticneli nostime. Lupul, capra și vizorul, în ce mă privește, a făcut, mi s-a părut, mai mult decât… toate paralele! N-au lipsit nici încercările, cumva, ambițioase ori îndrăznețe (din Ana Blandiana, Matei Vișniec, Doina lui Eminescu). În totul, Victorie! Savoare, frumusețea nepereche a vârstei, promisiuni, talente incipiente în curs de dezvoltare… Baftă multă, și pe mai departe – iubitelor pughibale! Printre personalități s-au prenumărat, bucuros și prietenos: Draga Olteanu Matei (prezidentă a juriului), Eusebiu Ștefănescu (decan al facultății de profil București), Carmen Trocan și Catrinel Dumitrescu, Maria Gheorghiu (cantautor)… Un moment cu totul special a fost săvârșit, în cursul amiezii, de ÎPS Pimen și un sobor de preoți, la Biserica Adormirea Maicii Domnului – o slujbă de pomenire închinată lui Eminescu și marilor personalități fălticenene. Tot în agenda zilei, au fost inserate momente în totul memorabile: documentarul Măria sa, Birlic (realizat de Carmen Olaru – TVR Iași), spectacolul eminescian realizat de tandemul Eusebiu Ștefănescu & Maria Gheorghiu. Cum ziua de ieri mergea mână în mână și cu fenomenul selenar de anvergură, faimoasa eclipsă, cu ajutorul unor instrumente performante, au fost… copios savurate observații astronomice de gen în toată splendoarea lor… P.S. Cel mai mare câștig al meu pe ziua de ieri?! Baremi unul, două: să afle, profesorul din mine, că birlic însemnează, și nu mă miră, asul de la cărțile de joc; doi: interviul cu dna Olteanu-Matei, ce se va difuza, joi, pe Sv Plus, ora 18.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI