PSD Câmpulung se dorește o echipă unită

PSD Câmpulung Moldovenesc a intrat într-o nouă etapă de evoluție, în care fiecărui membru al partidului i se vor recunoaște și aprecia la justa valoare experiența și eforturile în folosul comunității și organizației.
 

Afirmația aparține noului președinte al organizației municipale, Silviu Robciuc, care ne-a precizat că noua conducere social-democrată locală nu are de gând să se limiteze la declarații de intenție, ci structurează deja un plan de acțiune riguros pentru viitor. Social-democrații câmpulungeni anunță că vor avea în cel mult două săptămâni întreaga structură de conducere definitivată iar noul președinte consideră prioritară pe termen scurt unitatea organizației. “A existat o perioadă mai dificilă, dar am decis împreună că am depășit această etapă și că trebuie să fim o echipă sudată, puternică, în care fiecare să aibă rolul său și să se poată dovedi eficient. Avem mulți oameni de valoare. Avem membri vechi, pe experiența și pregătirea cărora știu că putem să ne bazăm, dar și foarte mulți membri tineri și entuziaști, care pot oferi organizației forță și energie. Doresc să demonstrăm că pot fi îmbinate, că fiecare social-democrat câmpulungean își poate folosi calitățile în cadrul partidului, pentru binele comunității. Sunt convins că această abordare îi va readuce alături de noi și pe cei care din diferite motive s-au îndepărtat de partid și chiar de politică în trecut, dar care sunt oameni cu calități incontestabile și cu intenții nobile. Există deja și foarte mulți oameni noi, care doresc să vină în PSD și să pună umărul în lupta politică. Eu am convingerea că împreună vom reuși să oferim Câmpulungului soluțiile cele mai bune pentru schimbarea pe care localnicii o așteaptă”, ne-a declarat președintele Robciuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI