Patria care este

Este posibil ca titlul de mai sus să vă evoce discursul specific, devenit anecdotic, al unui primar dă sector dă București; dar nu pe acesta îl vizez. El mi-a fost sugerat de o recentă scrisoare a lui Gh. Silea din Frasin care, reproșându-ne voalat că „anul acesta nu i s-a mai publicat nimic” (iar noi îi răspundem – ca și altă dată, ca și altora – că, fiind cotidian, nu publicăm versuri decât, eventual, în calitate de sporadice „pete de culoare” din realitate, mai ales în contextul în care cititorii noștri de astăzi nu tocmai așa ceva așteaptă – dincolo de reverențele pe care le facem, în mod conștient asumat, culturii în general și literaturii în special – de la noi și, în genere, de la un cotidian), ne trimite două poezii, dintre care una se intitulează „Patria din ochii mei”.

 

Nu știu câți se vor fi gândind la noțiunea de patrie, chiar și în aceste zile când spunem că tragem o linie imaginară după 20 de ani scurși din decembrie 1989. S-ar putea să greșesc, însă am impresia că valorile recucerite atunci și de atunci (libertatea vorbelor, libertatea de a crede – cel puțin – că poți circula cât e pământul de lung și de lat, libertatea de a fi proprietar și tu, nu doar o minoritate care, în numele unei doctrine, se face stăpână pe avutul despre care perorează că ar fi fiind „al tuturor” etc.) sunt adesea receptate doar dintr-o perspectivă strict individuală („libertatea mea…”, dar nu neapărat și a noastră, de indivizi aflați împreună). În literatură, a scrie despre patrie a devenit cel puțin desuet, dacă nu un astfel de act devine chiar vinovat în fața multora dintre cei care n-au reușit încă a se pune în acord cu ei înșiși și cu istoria. Dar nicidecum despre literatură ar fi vorba aici, ci doar despre patria aceea intimă, care ar putea locui, într-un fel sau altul, în sufletul și în atitudinea fiecăruia dintre noi. Ne va fi însuflețind patria de astăzi și patria statornică dintotdeauna sau încă ne va fi bântuind patria de până nu demult? Probabil că în fiecare trăiește câte o patrie; mai mică, mai mare, mai bogată sau mai sărmană, secătuită, stearpă, ori dimpotrivă, plină de speranțe… Ne-am putea face, din când în când, vreme și inimă să o căutăm! Cea a lui Gh. Silea din Frasin (despre care cred că își asumă riscurile de a fi taxat, poate, ca prea visător, ca rupt de realitate etc.) este cam așa: „Patria din ochii mei nu-i ghicitoare (…), ci busuioc, duminica la cingătoare, o lacrimă curgând din ochii mei, mai tare. (…) Patria din ochii mei e o minune…”. Patria ta care este?