Actuala ediție a fost organizată de comunitatea centrală cu sprijinul Departamentului Relații Interetnice al Guvernului României, Ambasadei Federației Ruse în România și Primăriei municipiului Tulcea. Simpozionul a coincis cu alte două evenimente semnificative: inaugurarea sediului Centrului de Cultură al Rușilor Lipoveni din Tulcea, un obiectiv modern, realizat de CRL în colaborare cu administrația locală, și sărbătorirea Zilei Rusiei. La deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului au participat reprezentantul minorității rușilor lipoveni în Parlamentul României – deputatul Miron Ignat, secretarul adjunct al Departamentului Relații Interetnice – Valentin Platon, atașatul cultural al ambasadei Federației Rusiei în România – Alecsandr Vasiliev, reprezentanți ai autorității locale. Prezent la acțiune, consulul rus Viktor Demin a accentuat ideea apartenenței culturii rușilor lipoveni la cultura națională rusă. După opinia sa autorizată, Federația Rusiei va sprijini acțiunile culturale din diasporă, prin proiecte importante. La această ediție a simpozionului au fost prezenți specialiști în studiul fenomenului starover din Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia, Grecia. Dacă Moscova a trimis o delegație de oameni de știință cu mare experiență în domeniu, din Ucraina a venit o echipă de tineri de la Universitatea din Odesa, pasionați cercetători ai lipovenilor din țara vecină. Lucrările simpozionului s-au desfășurat într-o atmosferă de caldă prietenie și apreciere pentru țara gazdă și poporul român: „Deoarece mi-ați acordat cinstea și dreptul de a citi prima prelegere, nu pot să nu exprim o respectuoasă mulțumire acestei minunate țări, poporului și conducătorilor săi pentru că la timpul său i-a primit pe rușii-lipoveni și le-a păstrat în decursul a mai bine de trei veacuri cultura etnică și religioasă ca pe o compo-nentă națională“. (prof. univ. dr.Irina Pozdeeva, Moscova). România a fost reprezentată de nume consacrate în presa comunitară, de la reputate catedre de slavistică: lectorii universitari Ivanov Leonte, Marina Vraciu, Danilov Ilie de la Universitatea ,,Al.I. Cuza” Iași, și prof. dr. Feodor Chirilă, lector univ. Axinia Crasovski de la Universitatea bucureșteană. Prima zi de comunicări științifice, care a coincis cu Ziua națională a Rusiei, s-a încheiat cu un spectacol dedicat acestei sărbători, ce a avut loc la Teatrul „Jean Bart” din lo-calitate. Aici, oaspeții simpozionului au avut posibilitatea să cunoască nemijlocit tradițiile staroverilor din țara noastră, urmărind evoluția unor ansambluri artistice cu experiență. Ministrul culturii, Theodor Paleologu, prezent la sărbătorire, a dat evenimentului o conotație și apreciere națională, spunând în dis-cursul său: „Trebuie să fim rusofili în mod sincer și deschis pentru că în felul acesta câștigăm prietenia unui mare popor. Va spun aceasta din experiența mea diplomatică, ca ambasador la Copenhaga unde am avut o foarte bună relație cu colegul rus cu care vorbeam mai cu seamă de cultură și istorie rusă. La Paris, unde am stat 10 ani, mergeam în fiecare duminică la biserica rusă, diaspora rusă având o contribuție extraordinară la gândirea teologică și religioasă din lumea întreagă. Consider că prezența unei comunități ruse în România este o șansă pentru noi, fiind o punte între România și Rusia. Așa trebuie să vă gândiți, că vă recunoaștem importanța și că cea mai bună celebrare a Zilei naționale a Rusiei, este un spectacol cultural, cultura fiind elementul care ne apropie și ne înfră-țește. Această zi națională marchează renașterea Rusiei postcomuniste, după opinia mea, o Rusie nesovietică, pe care o iubim din literatură și din istorie, o Rusie eternă, a culturii și spiritului, al cărei fervent admirator sunt eu și sper să fac cât mai mulți prozeliți. Vă felicit cu prilejul Zilei Rusiei și sunt din toată inima alături de dvs și de marea țară de la răsărit”. Zilele următoare au fost dedicate atât comunicărilor științifice ale celor peste 100 de participanți, vizitării unor comunități compacte din județul Tulcea (com. Sarichioi), cât și unei frumoase croaziere în Delta Dunării, cu un popas în localitatea Mila 23 (satul lui Ivan Patzaichin). În final, oaspeții simpozionului au primit diplome de participant precum și albume având ca tematică viața comunității, editate pentru acest eveniment cultural de excepție.
Nu demult, în perioada 12-14 iunie 2009, sub egida Comunității Rușilor Lipoveni din România, a avut loc un eveniment important; este vorba de a V-a ediție a simpozionului „Cultura Rușilor Lipoveni în context național și internațional”, care s-a desfășurat la Tulcea. Această manifestare, devenită o tradiție, are deja un istoric: locul primei ediții a fost tot orașul Tulcea, în anul 1993, iar următoarele au avut loc la Suceava (1996), București (2001), Brăila (2006).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii