Arhivă pentru iunie 29th, 2009

Mai este nevoie de (unii) lideri ?

Mai este nevoie de (unii) lideri ?

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Bacalaureatul se desfășoară normal, fără niciun fel de probleme cu prezența din partea profesorilor, anunța, vineri, președinta Comisiei centrale de organizare a examenului. Ba chiar, la fiecare comisie există câte cinci cadre didactice de rezervă. Nici la linia (telefonul) verde nu s-a semnalat vreo „defecțiune”. Nu am copii și niciCiteşte

Pe gustul tuturor

Pe gustul tuturor

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

“Anul acesta zilele orașului se vor desfășura sub semnul crizei financiare”, informau ziarele locale cu două săptămâni înainte de debutul manifestărilor prilejuite de ediția din acest an a sărbătorii, făcând referire la bugetul alocat în acest sens de Primăria și Consiliul Local Suceava. Cu toate că, față de alți ani,Citeşte

Măria sa, calul, într-un remarcabil concurs-spectacol

Măria sa, calul, într-un remarcabil concurs-spectacol

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Timp de trei zile, (vineri, sâmbătă și duminică), pe Hipodromul Rădăuți s-a desfășurat un spectacol în care eroii principali au fost jochei de toate vârstele, de la copii de 5 ani, până la seniori cu multă experiență în călărie, unii campioni naționali sau cu rezultate remarcabile în diverse concursuri hipice.Citeşte

Administratori de firmă potlogari, trimiși în fața procurorilor

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

SIF Suceava este autorul instrumentării a două dosare de natură economică, în care sunt implicați doi administratori de societăți comerciale. Lucrările, împreună cu cei suspectați de comiterea infracțiunilor, au fost deferite parchetului local, recte celui de pe lângă Judecătoria Suceava.   Astfel, s-a confirmat începerea urmăririi penale față de GrigoreCiteşte

Captură la Legea 12

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Suceava au executat o acțiune pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit; în jargon special – nimic altceva decât o razie de amploare la Legea 12.   Au fost aplicate 13 sancțiuniCiteşte

Incendiu devastator la Ocolul Silvic Putna…

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> …De fapt, o simulare profesionistă a unui astfel de eveniment nedorit, scopul fiind verificarea timpilor de reacție și a cooperării dintre autorități în cazul izbucnirii unui sinistru În ziua de 26.06.2009, ora 12, Ocolul Silvic Putna a anunțat izbucnirea unui puternic incendiu (la parcela U.A. – 182A, U.P. IICiteşte

„Studenții” sunt de sâmbătă cetățeni de onoare ai Sucevei

„Studenții” sunt de sâmbătă cetățeni de onoare ai Sucevei

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Performanța handbaliștilor de la CS Universitatea Suceava, care au jucat finala Cupei Challenge, ediția 2008-2009, nu a fost trecută cu vederea de autorități. Sâmbătă, primarul Ion Lungu le-a înmânat “studenților” diplomele de cetățean de onoare a municipiului Suceava. “Ne bucură și ne onorează distincțiile pe care le-am primit.   FaptulCiteşte

Isaura Blidari, noua promisiune a gimnasticii românești

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

S-a născut pe 1 iulie 2000, în comuna Fundu Moldovei, județul Suceava. Provine dintr-o familie modestă, cu 8 copii, și a fost selectată la gimnastică, la vârsta de 6 ani de către reprezentanții clubului C.S.M. Onești, în cadrul unei campanii de descoperire a tinerilor talente la care a participat însășiCiteşte

Rezultate remarcabile pentru atleții suceveni

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Atleții suceveni s-au remarcat din nou la Campionatele naționale de juniori II, patru dintre ei reușind să urce pe podiumul de premiere. Fălticeneanul Alexandru Niță, legitimat la CSȘ Nicu Gane – CSM Suceava și pregătit de profesorul Cătălin Coman a devenit vicecampion național în proba de 2.000 de metri obstacole,Citeşte

Înfrângerea celor de la Pit Stop în meciul cu Adria, una din surprizele ediției

29 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Etapa a XIII-a a Campionatului Municipal de Fotbal a stat sub semnul derbiului Revine – Apropo Cafe. Partida nu s-a desfășurat din cauze obiective, dar s-au disputat jocurile Adria – Pit Stop și NTS – Pub Colibri.   Pornită ca mare favorită, echipa Pit Stop, ocupanta locului IV în clasament,Citeşte

Sumarul ediţiei: