Ionel Viorel Neagu, fostul director al Casei Județene de Pensii Suceava, încearcă de circa 7 luni recuzarea exper-tului contabil Petre Gheorghe, persoană care a întocmit ra-portul ce trebuia să stabi-lească prejudiciul adus insti-tuției în cazul, deja cunoscut și în curs de cercetare, al acor-dării biletelor de tratament, în perioada 2002 – 2003. Conform expertizei lui Gheorghe, a reieșit de recuperat de la stațiunile balneare suma de 69.845 de lei, în timp ce Casa Națională de Pensii, precum și o altă expertiză contabilă paralelă, au dovedit un pre-judiciu de până la 5000 de lei. Motivele recuzării invocate de Neagu – demonstrabile, de-clară el, cu acte și martori – merg de la incompatibilitatea expertului și tentativă de șan-taj din partea acestuia chiar asupra fostului director sau a unor funcționari din cadrul CJP, până la faptul că însuși Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a vizat cu obiecțiuni raportul expertului sucevean, consemnând de-spre el că este întocmit abuziv și că este neacoperit de docu-mente contabile în stare să dovedească în clar prejudiciul declarat. Cinci solicitări, niciun răspuns Prima tentativă de recuzare a lui Petre Gheorghe este datată 4 iunie 2008, când Vio-rel Neagu a prezentat Parche-tului dovezi că expertiza contabilă a fost făcută cu su-biectivism, relațiile între el și expert nefiind, de mai mulți ani, deloc prietenești. „În anul 1995, soția mea nu a acceptat încălcarea legii și a refuzat acordarea autorizației de me-diu, până la îndeplinirea con-dițiilor legale, unei societăți comerciale administrate a-tunci de dl Petre Gheorghe și de tatăl acestuia, care din acest motiv au pierdut o serie de oportunități și mari sume de bani”, a declarat fostul director al Casei de Pensii Su-ceava. Deși, conform art. 48, lit. g și d din CPP, doar exis-tența unei dușmănii îl face pe expert incompatibil, această cerere de recuzare a fost res-pinsă de Parchet. Pe 24 septembrie a fost înaintată oficial a doua cerere de recuzare pe motivul, destul de grav, al șantajului. „Exper-tul contabil Petre Gheorghe mi-a spus că este dispus să renunțe la răzbunare prin in-termediul expertizei, dacă ar exista o disponibilitate finan-ciară foarte consistentă din partea mea. Refuzul s-ar putea să-l fi înrăit și mai tare, acesta încercând apoi să convingă persoane ce aveau atribuții în acordarea biletelor de trata-ment în perioada 2002 – 2003 să dea declarații potrivnice mie, în schimbul promisiunii de neincludere a lor în ra-port”, a afirmat Ionel Neagu. În 29 septembrie, 6 și 9 octombrie, Neagu a adus alte completări la cererea de recu-zare, arătând procurorilor că raportul în cauză nu a fost nici măcar pe placul șefilor de la CECCAR ai lui Petre Gheor-ghe. Aceștia i-au reproșat, în-tr-un cadru profesional, că actul, în forma în care era întocmit, era mai degrabă un rechizitoriu, că seamănă cu un raport de cercetare penală și că, în locul documentelor con-tabile ce dovedesc existența unui prejudiciu, prezumat de expert la aproape 70.000 de lei, există prezumții și supo-ziții. Mai mult, câteva zile mai târziu, când a fost finalizat, CECCAR a vizat raportul de expertiză cu destule rețineri, solicitând refacerea lui. În cazul „biletelor pentru morți”, CNPAS a găsit un prejudiciu de doar 4.335 lei Din anul 2007, Viorel Nea-gu este cercetat penal pentru abuz în serviciu contra intere-selor persoanelor. Fostul director al Casei de Pensii Su-ceava este acuzat că ar fi aprobat acordarea de bilete de tratament unor suceveni decedați, mai mult de un bilet de tratament pe an unor persoane și emiterea de bilete fără recomandări medicale. Povestea biletelor de tra-tament la Suceava a pornit de la un proces-verbal al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi Sociale (CNPAS), cu nr. 15419, încheiat în data de 6 martie 2003, în care, în urma unui control, s-au constatat cele de mai sus și s-au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate. În anul 2004, un angajat al Casei de Pensii Suceava, în litigiu cu instituția la acea vre-me, folosește acest act și-l denunță pe Viorel Neagu la Poliție că n-ar fi respectat mă-surile dictate de CNPAS, astfel că sunt declanșate cercetările. Un control pe tema exclu-sivă a biletelor de tratament din partea aceleiași CNPAS, cerut de data aceasta chiar de Poliția Suceava, s-a încheiat cu un alt proces-verbal, nr. 13444, din 10 martie 2007, ce ar fi trebuit să-l anuleze pe cel din 2004, având altă rezoluție. “S-a constatat că singurele bilete de tratament acordate necuvenit au fost în număr de 8 și s-au acordat eronat unor persoane decedate, la solici-tarea unor membri de familie. Acestea au profitat de lipsa în sistemul de pensii de la acea dată a unui program pe calculator care să țină evidența persoanelor decedate. Vina aparține, în continuare, nu mie sau CJP Suceava, ci per-sonalului din centrele balnea-re care avea de fapt obligația contractuală să verifice iden-titatea persoanei care beneficia de bilet”, a firmat Viorel Neagu. Prejudiciul reieșit astfel a fost de 4. 353 de lei și a fost recuperat imediat de CNPAS de la unitățile balneare unde s-au tratat “morții”. CNPAS nu consideră fraudă faptul că s-a dat mai mult de un bilet unui pensionar, procedură găsită în mai toată țara, recu-perarea celui în plus făcân-du-se prin neacordarea facili-tății în anul următor. De ase-menea, tot CNPAS a conclu-zionat, la cererea Poliției Su-ceava, că lipsa recomandă-rilor medicale nu este consi-derată prejudiciu și, ca atare, nu produce consecințe juri-dice. Exces de zel sau abuz ? Toate aceste “NU”-uri sta-bilite de instituția națională în stare să știe cu ce se “mă-nâncă” biletele de tratament în România nu au stins cerce-tările autorităților pe tema biletelor de tratament acor-date de CP Suceava, care au solicitat ulterior și un raport de expertiză contabilă. Ex-pertul nominalizat pentru efectuarea acesteia a fost Petre Gheorghe, cel pe care Viorel Neagu îl contestă, pe motivele deja menționate. Persoane din cadrul Casei de Pensii Suceava spun că acest domn s-a prezentat la instituție pe 1 aprilie 2007 și a făcut cercetări, a chestionat funcționarii, a umblat în arhi-vă, abuziv, cu șase zile înainte de a fi eliberată Ordonanța prin care s-a dispus începerea expertizei, anume, în data de 6 aprilie 2007, dată la care obținea și numirea oficială. Expertul a fost văzut des în biroul celui care l-a denunțat pe Neagu în 2004, auditorul CJP Suceava, între ei fiind evidentă o strânsă relație de colaborare. “Am reclamat autorităților verificarea calcu-latorului auditorului, deoare-ce pot susține cu martori că simulacrul acela de raport de expertiză a fost întocmit chiar de angajatul CJP, pe calcu-latorul lui, și nu de dl Petre Gheorghe”, a declarat fostul director al Casei de Pensii Suceava. Asupra a ceea ce a ieșit din cercetările expertului, care s-a comportat în timpul cerce-tărilor mai ceva ca un criminalist și nu ca un contabil, s-a pronunțat de altfel – așa cum am arătat – și Corpul Exper-ților, care, neregăsind în ra-port ce trebuia să găsească în cazul dovedirii unui preju-diciu, a cerut refacerea lui. Un alt raport de expertiză constată că prejudiciul este de 4.844 de lei și-l scoate vinovat pe auditorul CJP Surse neoficiale din cadrul CECCAR ne-au declarat că, în paralel cu raportul întocmit de Petre Gheorghe, părțile din dosar au mai cerut încă unul, la care au lucrat alți trei ex-perți, și care au obținut fără probleme avizul Corpului. „Prezumțiile de vinovăție pre-zentate de expertul Petre Gheorghe în concluziile sale depășesc competențele exper-tului contabil, fiind tenden-țioase”, scrie în raport. Acțiu-nea penală împotriva lui Nea-gu a continuat însă, deși a doua expertiză concluzionează că singurul prejudiciu adus CJP Suceava în anii 2002 – 2003 sunt 9 bilete de tratament (între timp s-a mai identificat unul), eliberate pe numele unor pensionari decedați, în valoare de 4844 lei. Mai mult, responsabil pentru aceste scăpări ar fi, scrie în acest al doilea raport, auditul instituției, care trebuia să verifice trimestrial activita-tea acordării biletelor de trata-ment și să identifice even-tualele deficiențe și prejudicii. În perioada 2001 – 2004 (când a fost demis), auditorul nu a făcut decât o singură verificare de acest gen, nedepistând nimic. „Persoanele responsa-bile de nerespectarea Norme-lor și criteriilor nr. 455/2001 privind gestionarea și eli-berarea biletelor de tratament sunt cei care aveau atribuții de audit și control și care nu au sesizat conducerii CJP Sucea-va, în timp util, aceste aba-teri”, am citat din același ra-port. Față de cele de mai sus, ar fi de așteptat ca și această per-soană să fie la rându-i anche-tată, fie pentru neglijență, fie pentru altele, în caz că s-a făcut că nu vede ilegalitatea. „Dacă se dorește cu adevărat aflarea adevărului…” Viorel Neagu își continuă cruciada împotriva expertului Petre Gheorghe, contestân-du-i credibilitatea, neînțe-legând de ce anchetatorii merg mai departe pe mâna exper-tizei lui, făcută, spune Neagu, într-un mod subiectiv și abu-ziv. „Nu înțeleg de ce, în urma unor probe indubitabile care atestă că expertul contabil Petre Gheorghe nu era credibil în această expertiză, fiind în dușmănie cu părțile, dispus chiar să-și negocieze acest raport cu cine era interesat, organele abilitate nu au ac-ceptat recuzarea lui. Dacă se dorește cu adevărat aflarea adevărului el putea fi înlocuit cu un alt expert contabil, neutru, neimplicat și credi-bil”, a încheiat fostul director al Casei Județene de Pensii Suceava.
> De 7 luni, Viorel Neagu, fostul director al CJP Suceava, cere recuzarea expertului care l-a scos cu un prejudiciu de aproape 70000 de lei în cazul biletelor de tratament acordate de instituție în perioada 2002 – 2003 > După cinci solicitări de acest gen, anchetatorii nu dau încă niciun semn că le-ar băga în seamă > Un alt raport de expertiză, întocmit în paralel, a găsit un prejudiciu de doar 5000 de lei
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii