După ce, pe 1 octombrie a.c., soții Maria și Laurențiu G., din Iedu, comuna Cârlibaba, în urma unor lucrări de excavație pe terenul proprietate, s-au trezit că stăteau pe un morman de bombe din timpul Primului Război Mondial și au apelat la intervenția specialiștilor pirotehnicieni din cadrul ISU Suceava, care au ridicat nu mai puțin de 46 de elemente de muniție, foarte periculoase, zilele trecute, pe 10 octombrie, cei doi au mai descoperit două grenade. Instruiți încă de la prima intervenție de pirotehniști cum trebuie să procedeze pe viitor în astfel de situații, proprietarii au cerut imediat ajutor poliției locale. A fost anunțat ISU Suceava, care a trimis de urgență la fața locului echipajul de profesioniști. Conduși de maistrul militar Iulian Pentilescu, specialiștii au găsit un întreg arsenal de muniție neexplodată. „În urma examinării profesioniste și detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat și ridicat 30 de bombe aviație calibru 5 kg, 93 grenade de mână defensive, 20 grenade de mână ofensive, 10 corpuri explozibile și 61 cartușe infanterie calibrul 7,62 mm. Toate datează din Primul Război Mondial, iar poziționarea și numărul lor confirmă părerea specialiștilor că există posibilitatea ca în acea locație să fi existat un locaș de tragere”, se arată într-un comunicat oficial al ISU Suceava. În urma cercetării și detectării amănunțite a zonei cu aparatura din dotare, s-a constatat că zona respectivă nu prezintă un pericol iminent, fiindu-le pus în vedere proprietarilor ca, în eventualitatea executării altor lucrări, de orice natură, pe respectiva proprietate, să sesizeze mai întâi lucrătorii postului de poliție local sau ISU Suceava, prin numărul unic de urgență 112, în vederea acordării de asistență tehnică de specialitate pe timpul lucrărilor. Instruirea s-a făcut pe bază de semnătură. Revenind la operațiunea de zilele trecute, trebuie spus că a fost una deosebit de complexă și riscantă, în tot acest timp existând pericolul ca, la cel mai mic șoc sau manevrare greșită, bombele de aviație să explodeze. Din această cauză, echipa pirotehnică a solicitat asigurarea antemergătorului (un echipaj de la Serviciul Circulației Rutiere, care să asigure eliberarea drumului pentru transportul în condiții de maximă siguranță). Muniția a fost transportată cu două autospeciale, în condiții optime, fiind depozitată provizoriu, până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat. Misiunea de asanare a fost complexă și deosebit de riscantă din cauza numărului extrem de mare de elemente de muniție și s-a încheiat pe 11 octombrie, urmând ca, în aceeași zi, după un mic răgaz de odihnă, echipa pirotehnică să intervină la o altă misiune de asanare în localitatea Izvoarele Sucevei. Acolo, câțiva copii, jucându-se pe malul râului Suceava, au descoperit o grenadă de mână defensivă, în perfectă stare de funcționare, ce putea în orice moment să le pună viața în pericol. „Ambele misiuni s-au încheiat cu succes, iar în urma lor nu s-au pus în pericol vieți omenești și nici nu s-au înregistrat pagube materiale”, se mai spune în comunicatul ISU Suceava.
În urma unor lucrări de excavație în grădină
O mare cantitate de muniție neexplodată (peste 250 de elemente), datând din Primul Război Mondial, a fost descoperită în două rânduri pe terenul proprietate al soților Maria și Laurențiu G. > Dacă, pe 1 octombrie, pirotehniștii descopereau 46 de elemente de muniție, pe 10 octombrie, din aceeași grădină s-au mai scos 30 de bombe aviație calibru 5 kg, 93 grenade de mână defensive, 20 grenade de mână ofensive, 10 corpuri explozibile și 61 cartușe infanterie calibrul 7,62 mm > Misiunea de asanare, desfășurată de pirotehniștii ISU Suceava timp de două zile, a fost considerată extrem de periculoasă, un dezastru putându-se produce în orice moment, la o manevrare neinspirată a bombelor > Dezastrul a fost preîntâmpinat grație profesionismului pirotehniștilor ISU Suceava > După ce au încheiat cu succes riscanta operațiune, specialiștii au fost chemați să ridice, la Izvoarele Sucevei, o grenadă de mână defensivă, în perfectă stare de funcționare, găsită de niște copii
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii