Calendar popular

Moșii de Sântilie

Datinile, credințele și practicile ce însoțeau în permanență gesturile omului tradițional instituiau sacrul sub feluritele lui aspecte, de la rodul câmpului sau fecunditatea animalelor, la invocarea ploilor de vară, de la ușurința trecerii firești în lumea veșniciei a unei persoane ce și-a împlinit, cu vrednicie, rosturile vieții, la ceremonialele de pomenire a morților, la celebrarea moșilor și strămoșilor, care, cândva, figurau ca adevărați protectori ai casei în care au trăit.
 

Pentru că Sântilie cade în calendar la mijlocul verii (20 iulie), ziua lui a primit importate atribuții în calendarul popular, dintre acestea amintim doar cele legate de Moșii de Sântilie. Alături de Moșii de Iarnă, cei de vară sau Moșii de Toamnă, precum și de alte zile similare din punct de vedere cutumiar, Moșii din 20 iulie însuflețeau parcă întreaga comunitate umană tradițională, spiritele celor decedați fiind invocate în contextul timpului copt de vară, când cimitirele deveneau o adevărată vatră a satelor noastre. Acum, în paralel cu celebrarea divinității cosmice pluviometrice și uranice, cea a lui Sântilie, Moșii din această zi deveneau o festivitate funerară ce se desfășura sub razele dogoritoare ale soarelui sau sub torentele fertile ale ploilor de vară, totul fiind înveșmântat în măreția obiceiurilor locale. Înainte era credința că, la Sfântul Ilie (Sântilie), morții veneau pe la casele lor, substituiți de duhurile acestora, mai ales spiritele copiilor morți întorcându-se pe la căminele părintești. În această zi, femeile obișnuiau să cheme copiii de prin vecini, adunându-i sub un măr din grădină sau din curtea casei, pe care-l scuturau, cei mici adunând fructe din belșug, aceasta făcându-se pentru ca cei morți să fie mulțumiți și să se bucure. Merele coapte (cele sântilinești) nu se consumau până la această dată, ele se culegeau, se duceau la biserică spre a fi sfințite, pentru ca, apoi, să se ofere de pomană, fiind dezlegare pentru consumul acestora. Această practică a persistat pentru că în Bucovina era credința că „mărul este un dar a lui Dumnezeu, făcut de Sfântul Ilie” și se mai credea că Dumnezeu i-a spus sfântului patron al acestei zile: „Până la ziua ta, nimeni să nu guste din măr”. Și tot în spațiul etnic bucovinean, lumea se ferea să arunce cu mere sau să lovească un măr de altul „pentru ca să nu bată gheața”. Bisericile erau pline în ziua de 20 iulie de felurite bucate, fructe, colaci, covrigi, plăcinte umplute cu urdă, colivă, miere de albine, toate fiind oferite, după sfințire, pentru sufletele răposaților, peste zi, pe la case făcându-se praznice de pomenire. Prin unele sate bucovinene se mai duceau la biserică și blide cu felurite mâncări care erau sfințite de către preot și apoi se împărțeau drept pomană, blidele fiind și frumos împodobite cu flori. Tot acum, „retezatul stupilor” (al fagurilor cu miere, operație de recoltare a acestui produs) oferea prilejul unei pomeni aparte, când cei care aveau mulți stupi chemau la casa lor vecinii, rudele și prietenii, oferindu-le în mod ceremonial faguri cu miere, drept pomană, ceremonial ce se încadra tot în cel al Moșilor de Sântilie, numai că această manifestare se încheia de obicei cu o petrecere de grup, chiar cu muzică și băutură. Cu această ocazie, simțămintele și sensibilitatea oamenilor aveau puterea de a pătrunde dincolo de normalitatea zilei pentru a descoperi și reliefa misterul cultului moșilor, aspect firesc în contextul filosofiei populare a timpului respectiv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: