Din calendarul popular

Ajunul Crăciunului

Crăciunul, ca mare sărbătoare popular-creștină, este prefațat de un ajun (Moș Ajun). Moș Ajun este un personaj mitologic care, pentru tradiția românească, reprezintă un adevărat zeu al Panteonului autohton, fiind fratele mai sărac al lui Moș Crăciun.
Ca zi ce precede un mare eveniment calendaristic (Nașterea Domnului), Ajunul Crăciunului era presărat, cu ani în urmă, de o mulțime de datini și obiceiuri grefate de arhetipuri și simboluri, care își aveau sorgintea într-o nebuloasă mitică primordială, mare parte dintre acestea fiind pierdute pe parcursul timpului.

 

După răsăritul soarelui, gospodina ieșea din casă având în mâini un vas cu grăunțe pe care le arunca în toate direcțiile pentru ca păsările sălbatice să aibă mâncare îndestulată, crezându-se astfel că nu vor mai prefera culturile agricole. Era de fapt un ritual preventiv pentru bunul mers al recoltelor din câmp. Și tot după răsăritul soarelui, în dimineața zilei de Ajun, bărbații intrau în livezi, amenințând cu toporul pomii care nu au rodit în anul respectiv, simulând că-i taie, iar femeile, cu mâinile pline de aluat, îi implorau să nu-i atingă, timp în care ungeau tulpinile cu preparatul de pe mâini, rostind cuvintele: „Cum îs mâinile mele pline de aluat așa să fiți voi încărcați de rod la anul”. Această practică era un rit de fertilitate, în speranța unei recolte mai bune la anul.
În Ajunul Crăciunului se măturau coșurile sobelor, funinginea adunată fiind împrăștiată prin livezi, cu scop fertilizator, iar apa rezultată de la spălarea vaselor se aduna într-un recipient și se păstra până în primăvara următoare, când se stropeau cu ea stupii de albine pentru a fi feriți de deochi și pentru a nu li se lua mana.
Tot în Ajunul Crăciunului se făcea un colac mare, împletit în forma cifrei opt, numit Creciun, care se păstra până la scoaterea plugului la arat, moment în care se punea în coarnele atelajului, apoi se încorpora sub prima brazdă trasă în câmp. Bătrânii obișnuiau în această zi să „lege grindina”, în mod simbolic, prin înnodarea unei ațe, timp în care rosteau o rugăciune specială, această practică fiind un rit de anticipație; și tot bătrânii obișnuiau, pentru fertilizarea și fecunditatea dobitoacelor, să dea animalelor din toate felurile de mâncare sfințită cu ocazia venirii preotului pe la case.
Dar cel mai important și așteptat moment al acestei zile era pregătirea și împodobirea mesei numită Masa de Ajun. Conform zicerii „Crăciunul este sătul, iar Paștile e fudul”, această masă conținea 12 feluri de mâncare (de post). Pe cea mai frumoasă față de masă se așezau la colțuri colacii, aceștia simbolizând soarele de pe cer, precum și fața lui Iisus, semn că Mântuitorul veghează din toate părțile, în mijlocul mesei punându-se o sticlă de vin roșu. În blide de lut erau puse și alte bucate de post: hribi fierți, borș de mazăre sau urechiușe, fructe uscate sau afumate, grâu pisat, fiert și îndulcit cu miere, sarmale din crupe etc. În unele sate se mai obișnuia să se așeze, la un colț al mesei, un fuior de cânepă, acesta simbolizând barba lui Moș Crăciun sau, sub fața de masă, se punea fân, marcând ceva din aspectul ieslei în care s-a născut Iisus.
Pe lângă alte datini și obiceiuri practicate cu această ocazie, în afara preparatelor amintire, se pregăteau și mâncăruri de frupt, având la bază carnea de porc (cârnați, chișcă, friptură, răcituri, sarmale cu carne) pentru ca omul, îmbrăcând hainele sfințeniei, să trăiască din plin acest moment divin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: