Iubiri mari, iubiri mai mici…

Săptămâna asta ar fi împlinit 75. N-a fost să fie, sorry. A plecat să moară puțin, în cârcă cu duium de frumuseți livrate de pe scândură. Și-a făcut un veac de glorie la Naționalul bucureștean. Cred și eu. A făcut-o… total – magistral. Pe-a Hamlet, pe-a Fane al nost’, Babanu. A recitat, nepereche, din Eminescu. Ș-apoi s-a dus să moară puțin. Și repede. Ca Sorescu Marin, ca Marian Simion & Florea. Ca fratele meu, Vasile. Cu toțilea, la 60 de ani! (Eu, studinte la Iași, l-am auzit, pe bandă pe-atuncilea, lecturând… pișicher la Povestea poveștilor, ca să nu spui altfel, și ne-a năruit de veselii bărbătești și… grozăvii f. erotice!).

 

Gheorghe Cozorici (n. la 16 iulie 1933) era arbo-rean-sucevean. Ca și… Luca Arbure. Ca și Hrib Toader. Ca și… Asta este. A fost. Odată… > Iar tu-tu nu păpa irimă de șoldan! Cum de ce?! Bicoz, zice prietenul meu Mișu, Marele Inițiat, de cu ce se mâncă celuloterapia, da, celu-loterapia, aa: Unii, chiar îna-inte de război, s-au interesat de celuloterapie. Ei vindecă, prelungesc viața sau înceti-nesc îmbătrânirea injectând în corpul uman celule măci-nate provenind din splina sau ficatul, din ganglionii, rini-chii… anumitor animale. Ce-luloterapia era deja cunoscută de secole, iar Paracelsus o cunoștea și el. > Și mai știm că… Există încă în Africa sau America triburi care mănân-că anumite organe de animale pentru a le dobândi calitățile. De ex., ele cred că pentru a avea forța și curajul unui leu, trebuie să îi mănân-ce inima… (d’aia en-glejii haleau ei la cora-zoane de fia-re, de-au de-venit ca Richard… iri-mă de leu)… În timp ce acela care mănâncă inima unui iepure devine un fricos… Na, fiștecare cu programarea lui, cu ce i-a… picurat stră-moșul în genă, cum zicea Bibanu-Dem, ce mare om și ăsta! Ca Ghiță, cum îl apelau afectuos colegii, pe Cozorici ot Arbure. > Ieșeam din cantină, și Alex Nedelea, omuleț nu mare de statu, da’ universitar de calibru (și feciorul, singuru’!, familiei știți Dvs. cui, fost al nostru șef), mi-a dăruit ultimul nu-măr al periodicului Studen-țesc sută la sută. 8 pagini sănătoase, lucioase, focusând pe evenimentele din bucătăria, sufrageria și… secretariatele Universității. Poze mișto, ar-ticole gospodărești, chestii. Cel mai tare mi s-a părut si-nopticul (etalat pe două pa-gini, aproape) cu Admiterea curentă și Oferta, detaliată la meserie, de ce și cum în treabă de Licență, Masterat & Doctorat. E splendid. E totul. Utilitate maximală. Pune mâna pe foaie, interesatule! Găsești totul, absolut totul din cele pomenite. Succes! Bafto-sulee… > Ș-apoi, dacă tot e estival și vrei să citești ceva de vacanță, relașier & relaxier, te poftesc a căuta, spre deliciu, și droaie de învățăminte, interviul cu poetesa Nina Cas-sian, teribilă muiere fatală, năsoasa, ca Barbra Streissand, care-a învârtit, la vremea ei, ’jdemii de bărbătuși pă degete (alea de la picere, au… dintre!) și pe Marinică Preda, printre ei, cel mai iubit dintre moromeți. Nina Cassian, trăitoare, azi, la New York. Care zice: Am avut două mari iubiri, Ioji și Ali. Am avut două iubiri importante, Marin și Slavomir, am avut și două iubiri mai mici, Ad și Bruno. N-ajunge pentru o viață? Ce mai pot aștepta a-cum, bătrână, urâtă, singură, săracă, dezrădăcinată? Nimic. Un mare NIMIC. În Tango, amice, revistă a genului mișto, condusă de soția băiatului lui Păunescu – Alice Năstase. Splendidă! În toate direcțiile, pe toate palierele. Ș-o iscălitură măiastră de la Nina… Dorul Dragostea mea, ancoră grea, ține-mă strâns; toate mă dor: gura – de dor, ochii de plâns. Vântul căzu – – poate că nu, dar s-a făcut liniște-n cer, fără puteri, ca la-nceput… La revedere, Nina! d.b.