În cazul Dosarului „Trafic migranți Moldova”

Din 13 arestați de Tribunal, au mai rămas doar 7 după gratii

> Se pare că probele arătate de DIICOT, majoritatea indicii bazate pe interceptări telefonice, nu i-au convins, luni, pe judecătorii Curții de Apel Suceava, care i-au pus în libertate pe 5 din cei 13 care au rămas în arest săptămâna trecută (sub rezerva interdicției părăsirii țării) > Inițial, au fost 18 arestări > În cursul zilei de ieri, un alt inculpat a primit în recurs dovada că poate fi urmărit penal în stare de libertate
 

Judecătorii Curții de Apel Suceava au dispus luni, în recurs, înlocuirea măsurii arestării preventive pentru 6 din cei 13 indivizi popriți după gratii săptămâna trecută în Dosarul „Trafic migranți Moldova”, cu interdicția de a părăsi țara. Reamintim că Tribunalul Suceava dispunea săptămâna trecută arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a 13 din cei 18 inculpați acuzați de trafic de migranți (aceștia din urmă provenind din Republica Moldova). Pentru 5 dintre ei, Tribunalul decidea interdicția părăsirii țării pe aceeași perioadă de 29 de zile. Ieri după-amiază, încă unul din cei 13 arestați a convins instanța, prin apărător, că poate fi urmărit penal în stare de libertate. De asemenea, precizăm că DIICOT Suceava, artizanul celor 18 arestări, a pierdut la Curte, tot luni, recursul sus-ținut de procurorii proprii, pentru 3 dintre inculpați, care au fost puși în libertate de judecătorii Curții de Apel. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpații fac parte dintr-o rețea de zeci de persoane din județele Botoșani și Suceava, care, contra unor importante sume de bani, transportau cetățeni din R. Moldova spre Italia. Se pare că cei bănuiți n-au mai săvârșit fapte penale și sunt în majoritate șoferi de microbuze sau mici patroni ai unor societăți de transport care „culegeau” moldovenii din diferite locuri și îi transportau până la frontieră de unde aceștia erau preluați de alte persoane. În urma unor descinderi în localitățile menționate, polițiștii structurilor de Crimă Organizată au reținut 36 de indivizi pe care i-au adus marți, 22 aprilie, în fața procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava. După ce, în noaptea de marți spre miercuri, au pus o mulțime de întrebări la care au dorit răspunsuri, procurorii DIICOT au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a 18 dintre membrii rețelei pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și aderare la grup infracțional și trafic de migranți. Tăvălugul procedurilor judiciare a făcut ca, după o noapte mai mult de-cât plină, la ora 7 dimineața, acuzați, procurori, avocați, jandarmi și polițiști să fie deja la Tribunal. Avocații celor 18 persoane propuse pentru arestare au solicitat imediat judecătorilor un nou termen, motivând că, dat fiind ora matinală la care s-a ajuns în instanță, n-au putut studia dosarele și astfel nu și-au pregătit apărarea, solicitare pe care instanța a refuzat-o de altfel. „Nu mi s-a părut deloc corect. Nu am avut acces la dosarele clienți-lor noștri și am fost nevoiți să concepem apărările pe baza unor date incomplete, vagi. Nu știm nici ce probe au împotriva lor, expunerea procurorilor fiind subțire și la gene-ral, bazată în majoritate pe convorbirile telefonice interceptate. Oamenii aceștia aveau dreptul la o apărare corespunzătoare, iar noi am fost siliți să batem câmpii”, declara, atunci, avocatul a patru dintre persoanele bănuite de trafic de migranți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: