În respectivele fotomontaje sunt prezentate, trucat, ipostaze, nu tocmai ortodoxe, cu președintele organizației județene a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, alături de o serie de texte care nu neapărat ajută la imaginea celor care sunt în fotografii. Ioan Bălan suspectează PSD de aceste „făcături care au o amprentă KGB-istă” și a cerut din partea social-democraților suceveni decență în lupta electorală. „Condamnăm modul acesta de a face politică. Facem un apel la decență și smerenie în această perioadă a Postului Paștelui”, a spus secretarul general-adjunct al PD-L Suceava.
Secretarul general-adjunct al PD-L Suceava, Ioan Bălan, a dat vineri publicității un set de fotomontaje în care apar diverși lideri PD-L din județul Suceava și Neamț, materiale care, susține el, ar urma să fie distribuite în întreg județul de „agenții PSD”. Dl Bălan a spus într-o conferință de presă că a intrat în posesia fotomontajelor menționate „din întâmplare”, în urma unei vizite la o tipografie din „apropierea județului Suceava”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii