Și-a adus aminte de „interesul național”

La 26 iunie 1940, izolată și amenințată de Armata Roșie, România a fost silită să accepte anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța. Ca dovadă a nelegitimității acestui act, în anul 1989 Sovietul Suprem al URSS a adoptat o hotărâre prin care a calificat drept nul și neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. Evoluția ulterioară a evenimentelor istorice a făcut ca totuși Ucraina să moștenească teritorii care niciodată nu i-au aparținut: nordul Bucovinei, Ținutul Herța, sudul Basarabiei și Insula Șerpilor.

 

În ajunul summit-ului de la Madrid din 8-9 iulie 1997, guvernul PNȚCD-PNL-PD-UDMR, pe baza unor negocieri grăbite și superficiale, conduse de domnul Adrian Severin, atunci ministru de externe din partea PD, și având drept argument „sacrificiul istoric”, la 3 mai 1997 la Kiev a fost parafat acordul politic bilateral. La 2 iunie 1997 la Constanța-Neptun a fost semnat Tratatul de bună vecinătate și colaborare între România și Ucraina, tratat ratificat apoi tot în grabă de Parlamentul Ro-mâniei și Rada Supremă a Ucrainei. În Parlamentul României au susținut și au votat ratificarea parlamentarii de la PD, PNL, PNȚCD și UDMR, iar împotrivă au votat deputații și senatorii de la PDSR, PRM și PUNR. După momentul numărării voturilor, cu majoritate pentru ratificarea Tratatului, deputații și senatorii PD, PNȚCD și PNL nu se mai opreau din ovații și bătăi din palme pentru această „victorie”. În acest guvern al Coaliției era și domnul Traian Băsescu, având calitatea de ministru al Tran-sporturilor, și nu l-am auzit cu nici un fel de propuneri, împo-triviri sau măcar rețineri. Iată că acum la sammitul NATO de la București, domnul președinte Traian Băsescu, în cadrul unui interviu la un post TV, și-a adus aminte de acele momente și și-a exprimat revolta față de modul în care a fost semnat Tratatul dintre România și Ucraina. „Nemaiputând răbda”, a declarat că cei care erau la Putere atunci „au lăsat după ușă interesul național” și nu au studiat ceae ce scria în condițiile Tratatului. Îmi îngădui a-i reaminti domnului președinte și colegilor domniei sale, acum colegi în PD-L sau plecați în alte partide, că noi cei de la PDSR, am intervenit insistent și repetat prin scri-sori, memorii, întrebări și interpelări, argumentând că nu-i nor-mal să se semneze un astfel de Tratat. Iată și textul unei inter-pelări adresate domnului ministru Adrian Severin, care acum se felicită pentru modul în care s-au desfășurat atunci negocie-rile: „Poporul român, falnicul și mereu necăjitul neam româ-nesc, de la copiii din clasele primare până la tinerii aflați la studii postuniversitare, de la țăranul cu mâna pe coarnele plugu-lui și muncitorul de la strung până la academician, simte și știe că nordul Bucovinei, Ținutul Herța, fostul județ Hotin și sudul Basarabiei sunt pământuri românești care n-au fost stăpânite și n-au aparținut niciodată Ucrainei. De aceea, nici un fel de tratat, nici un fel de integrare, fie ea și europeană și nici un alt motiv po-litic nu justifică renunțarea la părți din ființa Țării…” (17.03.1997) Acum vin oamenii actualei Puteri și prezintă cetățenilor mâhnirea, ba chiar revolta față de acele vremi și acei oameni care n-au știut să apere „interesul național”! Acele vremi și acei oameni sunt și actualii democrați-liberali, care la atât de scurt timp de la acele evenimente ne-au devenit deja profesori de is-torie și diriginți pentru educația dragostei față de patria întreagă! Putem prezenta încă multe astfel de demersuri parlamentare neluate în seamă și de care voit s-a uitat. Nu cred că populația Țării trebuie considerată ca având puțină sau scurtă memorie! Atitudinea aceasta este un moment de gravă jignire la adresa cetățeanului român. Revenind la Tratat, menționăm că și după ratificare au rămas în suspensie chestiunile legate de statutul Insulei Șerpilor și de delimitarea platoului continental al Mării Negre. După parafarea, semnarea și ratificarera Tratatului, prin demersuri parlamentare, ne-am adresat Guvernului CDR pentru realizarea de noi negocieri și semnarea unui tratat cu respectarea adevă-rului istoric și juridic și a interesului național. În declarația politică din 26 iunie 1997, bunăoară, am bănuit perspectiva potrivit căreia drepturile românilor vor trebui judecate la Haga: „Drepturile românilor din regiunea Cernăuți neasigurate…, amânarea pentru următorii doi ani a clarificării platformei con-tinentale cu perspectiva prezentării noastre la Tribunalul de la Haga, suspendarea analizei situației Insulei Șerpilor și a brațului Chilia sunt realități puse sub semnul unor succese” ale politicii externe liberalo-țărăniste (vezi Monitorul Oficial al României, partea a II-a, nr. 110 /26.06.1997) După semnarea parafarea și ratificarea Tratatului politic dintre România și Ucraina au urmat tot felul de întâlniri ale unor comisii parlamentare și interguver-namentale care n-au rezolvat nimic din ceea ce însemna oprirea procesului de înstrăinare și a altor teritorii românești: platoul continental al Mării Negre și Insula Șerpilor. În ultimii ani, înstrăinării i s-au adăugat lucrările de realizare a Proiectului Bâstroe, cu un puternic impact negativ asupra Deltei Dunării. Toate acestea sunt urmările unei politici externe lipsite de claritate și fermitate și împovărate de cedări și renunțări.