Calendarul „Ghidul vremilor”

Sf. Luca spunea, la începutul Evangheliei sale, că „a găsit cu cale” să scrie „prea puternicului Teofil cu de-amănuntul de la început“, ca „să-l încredințeze despre temeinicia învățăturii”, prezentând faptele „așa cum le-au lăsat cei care le-au văzut de la început”, pentru că „au fost slujitori ai Cuvântului” (Luca I, 2-4). După ce Teofil „a fost încredințat” de învățătura pe „care a primit-o”, Evanghelistul adaugă „la cuvântul cel dintâi”, care cuprindea „toate cele ce a început Iisus a face și a învăța, până în ziua în care s-a înălțat la cer” (Fapte I, 2), și o parte din faptele ucenicilor săi, între acestea amintind despre întemeierea (Fapte II), organizarea Bisericii (Fapte VI), propovăduirea Cuvântu-lui în lume și practica Bisericii (Fapte, IX, XI, XIII, XV, XVIII).

 

De referință privind viața practică în Biserică, adică despre cultul divin, ne stă mărturie Sinodul Apostolic ținut în anul 50 d. Hr. (Fapte XV), unde s-au luat câteva hotărâri care puneau rânduială și asigurau climatul necesar pentru ca toți creștinii să urmeze aceeași învățătură și să trăiască „timpul liturgic” la fel. S-a ținut acest Sinod pentru că chiar din vremea Apostolilor unele Biserici locale aveau practici diferite în privința serviciului divin și a sărbătorilor, cea mai controversată fiind Paștile, adică Sărbătoarea Învierii, numită și „Ziua Domnului”. Iată de ce am „găsit cu cale” și de trebuință ca să facem unele precizări cu privire la Paști și la practica Bisericii Primare privind ziua în care trebuie serbat, deoarece în vremurile noastre Bisericile sărbătoresc în zile diferite Măreața Zi a Învierii și fiecare consideră că este corectă doar ziua în care Biserica sa o serbează. Așadar: 1. Când sărbătorea Biserica Primară Paștile? Istoricul bisericesc Euse-biu de Cezareea († 339/340) spune că „unele biserici din Asia, pe temeiul unei vechi tradiții”, serbau Paștile „în ziua de 14 a lunii”, pe motivul că „în ea se poruncise iudeilor să se serbeze… jertfirea mie-lului, …indiferent în care zi a săptămânii ar cădea”, iar bisericile „din întreg restul lumii nu obișnuiau să țină seama de aceleași rânduieli, ci după tradiția apostolică țin și acum (sec. IV, n.n.) obiceiul valabil și azi, ca Paștile să nu se serbeze în nici o altă zi, ci numai în cea în care a înviat Mântuitorul, socotindu-se că nu-i îngăduit altfel!”1 Se pare că au apărut contra-dicții pe această temă chiar în timpul Sfinților Apostoli, pentru că la Sinodul Apostolic din anul 50 d. Hr. a fost su-pusă dezbaterii și s-a luat ho-tărârea cuprinsă în canonul 7, care stabilește principiile ce stau la bază privind serbarea Paștelui, zicând: „Dacă vreun episcop sau preot sau diacon va serba sfânta zi a Paștilor odată cu iudeii (care avea loc în zi de lună plină, n.n.), îna-inte de echinocțiul de pri-măvară, să se caterisească!”2 Pe baza celor relatate de Eu-sebiu și consemnate în Istoria sa, anume că „pentru rezol-vare s-au ținut sinoade și adu-nări”, prilej cu care „toți deo-potrivă au declarat în scris ca regulă bisericească pentru creștinii de pretutindeni să nu serbeze Paștile în altă zi decât cea de Duminică”, pr. prof. Teodor Bodogae, în co-mentariile sale, spune că „fe-lul în care s-a desfășurat con-troversa pascală între Bise-ricile din Apus și Răsărit a marcat una din cele mai im-presionante dovezi de unitate în sânul creștinătății”. De altfel Eusebiu, ca să arate că faptele sunt adevărate, redă numele cele mai cunoscute de episcopi, și spune: „Ni s-a păstrat până azi hotărârea scrisă a episcopilor adunați în Palestina și pe care i-a pre-zidat Teofil, episcopul comu-nității din Cezareea, și Narcis, episcopul celei din Ierusalim; …de episcopii întruniți la Ro-ma, Victor fiind atunci episco-pul Romei; apoi alta, de la episcopii din Pont prezidați atunci de Palama, care se vede că era cel mai bătrân dintre toți; alta din Galia, unde era episcop Irineu, …episcopul bi-sericii din Corint Bachyllos, precum și a altor episcopi, toți precizând că „numai în ziua de Duminică se poate prăznui Taina Învierii Domnului”3. De ce a trebuit să se preci-zeze ziua în care Paștile tre-buie serbat când se știa că „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii” apar primele mărturii ale Învierii prin gla-sul „îngerului cu înfățișa-rea… ca fulgerul și îmbrăcă-mintea lui albă ca zăpada”? (Mat. XXVIII, 1 și 3). Pentru că practica Bisericii din Asia era argumentată greșit: nu ziua morții și îngropării trebu-iau trăite cu bucurie, ci Ziua Învierii, care a adus lumina, și din acest punct de vedere ultimul cuvânt l-au avut Apos-tolii adunați în Sinod. Sfânta Scriptură consem-nează doar controversa pri-vind tăierea împrejur a creș-tinilor proveniți dintre păgâni, dar Sfânta Tradiție Apostolică cuprinde și ce nu s-a scris, adică și alte hotărâri luate sub oblăduirea Sf. Duh și justi-ficate astfel: „Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, …v-au tulburat, Noi am hotă-rât …să vă feriți de cele jertfite idolilor, …deci păzindu-vă bine veți face!” (Fapte XV, 24-25, 29). Apostolii au pus lu-crarea lor pe seama Duhului, că zice Cartea: „Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă…” (vers. 28); 2. Când se sărbătorește Paștile în vremea noastră? Biserica Ortodoxă ține Sărbătoarea respectând principiul apostolic, adică după echinocțiul de primăvară, după Paștile iudaic și după lună plină. În felul acesta nu se poate suprapune niciodată sărbătoarea creștinilor cu sărbătoarea evreilor. Biserica Romano-Catolică respectă numai primele două principii, și astfel s-a ajuns ca Sărbătoarea Paștilor de anul acesta să o țină înainte de Paș-tile iudaic, deși Sf. Scriptură ne spune că Mântuitorul a înviat „în prima zi după sâm-bătă” (Luca XXIV, 1), adică trecuse „bucuria evreilor că L-au răstignit”, le trecuse Paș-tile! Trebuie spus că Duhul Sfânt este „Sursa” de autori-tate din Sfânta Tradiție cu care lucrează Canonul 7 Apostolic privind data serbării Paștilor, dar și „litera Scripturii!” Ce anume spune canonul? Să nu serbăm Paștile odată cu iu-deii! Sărbătoarea paștelui iu-daic era stabilită „la lună pli-nă”, adică la 14 Nisan, deci ca sărbătoarea să nu se supra-pună, Apostolii au hotărât ca „să treacă luna plină de după echinocțiul de primăvară”. Acest principiu a fost acceptat și întărit la Sinodul I Ecumenic din 325, dar nu a fost scris un canon special, ci s-a scris în explicațiile însoțitoare, prin care s-a postulat practica de a da autoritate sinoadelor următoare, ținute special pentru stabilirea anuală a datei. Iată ce spune Canonul 34 al Sinodului de la Cartagena: „Data Paștilor să se fixeze în timpul ședinței anuale a sinodului pentru anul următor”. La fel spune Canonul 55 al aceluiași Sinod: „În toți anii să ne adunăm în sinod și acolo să se fixeze de comun acord ziua Sf. Paști”, la care Canonul 73 spune că „toate căpeteniile Bisericii trebuie să fie la sinod”4. S-a trecut peste scrupulozitatea sinodalilor și, respectându-se principiile stabilite la Sinodul Apostolic și la Sinodul I Ecumenic, s-a întocmit lucrarea „Calendarul și pascalia veche și nouă”, în care se prezintă calculul pentru data Paștilor pe „o perioadă de mii de ani”, folosindu-se „ta-bele cu toate elementele calen-daristice și pascale vechi și noi”, cunoscută sub numele de Pascalie, publicată la noi în anul 1936. Iată ce s-a constatat: 1. „Cam de 30 de ori pe secol prăznuim corect Paștile vechii pascalii în cadrul noului calendar”, împreună cu Biserica-Catolică și Protestantă pentru că Paștile iudaic cade după echinocțiul de primăvară, fără a se suprapune în vreun fel cu Paștile creștin; 2. „De 43 de ori prăznuim Paștile cu diferență numai de o săptămână, din pricina calculului greșit al datei lunilor pline, pentru că la fiecare 128 de ani echinocțiul, limita lunilor pline pascale, scade de la 21 martie la 20 martie și așa mai departe”; 3. De 4 ori, cu diferență de 4 săptămâni, și de 23 de ori, cu diferență de 5 săptămâni, pentru că s-a creat cumulul de 13 zile indicate de falsul echinocțiu față de cel real, care a fost readus la 21 martie cupă calendarul nou”5. De ce Biserica Ortodoxă nu sărbătorește Paștile împreună cu Biserica Romano-Catolică și cu Protestantismul? Pentru că Biserica Romano-Catolică ține cont în stabilirea datei doar de Paștile iudaic și de echinocțiul de primăvară, pe când Biserica Ortodoxă adaugă și „luna plină”, așa cum prevede Canonul 7 Apostolic. Controversele actuale, prin care „cei cu gura mai mare” cred că au și dreptate, se „învârt” în jurul conceptului: „care-i cel mai bun, mai deștept și mai modern”, dar și al clasicului: „Sărbătoarea catolică a Învierii Domnului a căzut de această dată în prima duminică după echinocțiul de primăvară, exact cum a hotă-rât în anul 325 d. Cr. prima biserică, pentru toți creștinii”6. Alții, între care și „un profesor”, român de-al nostru, după nume Sorin Adam Matei, au fost „mai bărbați” și au trecut în revistă acuze de genul: „Crede ierarhia ortodoxă că Paștile este o celebrare a viitorului și renașterii și nu a trecutului?”, sau: „Celebrarea Paștelui nu mai este în conformitate cu o decizie a unui mare conciliu ecumenic creștin și… Papa Gregorie a decis să oprească deriva datelor calendaristice… El a ascultat de savanții timpului, …dar ierarhii ortodocși au refuzat, …pentru că ignorau sistemul calendaristic”. Același profesor al Purdue University, din SUA, a descoperit că în Ortodoxie „Paștile a rămas prizonierul trecutu-lui pentru că o mână de preoți habotnici de la Muntele Athos și din biserica rusă au refuzat cu totul calendarul gregorian”, prin aceasta dovedindu-se că Biserica Ortodoxă este „demodată” și că „atunci când le va veni mintea la cap, cu toții vor trece la calendarul gregorian”. Și merge mai departe cu „gratulațiile” la adresa Ortodoxiei zicând: „Românii și alți ortodocși ce aspiră la unificarea celor două mari biserici creștine ar trebui să se întrebe de ce trebuie să rămână prizonierii unui trecut cu care, în fapt, nu sunt de acord. Serba-rea Paștelui în Ortodoxie este un semn de obscurantism”, pentru că se călăuzește după „calcule făcute cu două bețe și cu un capăt de sfoară”, acum când trebuie să „domine Internetul”. Încheie satisfăcut de „genialitatea scrisului”, dându-și „în petec” cu elocvența profesorală: Ortodoxia „poluează o sărbătoare a deschiderii față de lume!”7 Să facem câteva precizări care pot defini „statura intelectuală” a domnului profesor: 1. Când cineva scrie „biserica rusă” sau „calendarul gregorian” este un semn de „obscurantism”, ca să nu mai comparăm termenii de „Inter-net” cu „punctul pe I” și de „biserică” fără „punct pe b”; 2. „Încăpățânarea ierarhi-lor bisericești ortodocși” nu s-a „consumat” în „anul 1919, când biserica în mod oficial a trecut la calendarul papei Gregorie”, ci în anul 1923, constatându-se un „salt” de 4 ani „dintr-un foc”, dar o pu-nem pe seama faptului că din România și până în SUA s-or fi deschis „niscaiva” găuri în timp și trebuie să fim îngă-duitori; 3. Sunt aduși în discuție „Pocăiții”, pe care Ortodoxia i-ar acuza „că fac legi noi îm-preună cu catolicii”, fără a lua în calcul realitatea că ei țin Paștile la aceeași dată cu orto-docșii și deci acuza rămâne fără temei, dar „trebuie creată diversiunea”, nu-i așa? Drept este că afirmația conține „un dram” de adevăr, pentru că în țările ortodoxe neo-protestan-tismul ține sărbătoarea cu ortodocșii, iar în celelalte, cu romano-catolicii, adică se orientează după „cum merg lucrurile”; 4. Și Dumnezeu îl contra-zice pe Adam al nostru, „po-runcind” ca lumina Sf. Învieri să se aprindă la Sf. Mormânt numai de Paștile ținut după principiile stabilite de Sf. Apostoli, că n-avem știință ca anul acesta lumina să se fi aprins când frații noștri romano-catolici l-au celebrat. Aceste motive m-au deter-minat să cred că „gândurile acestui Adam” nu respectă porunca dată în Raiul cel din Eden strămoșului omenirii, de a nu mânca din măr, și nici pe cea „dată lui Moise”, de a nu sta cu fața la Dumnezeu, dar, mă rog, „pasărea pe limba ei piere!” Trecând peste „gratula-țiile” adresate ortodocșilor și luând în considerare cele spu-se mai sus, putem spune că și în prezent este o controversă pascală în care „buturuga mi-că” numită „lună plină” încă mai răstoarnă „carul mare”, în care merg spre eternul dum-nezeiesc cele două Biserici și într-adevăr viitorul va trebui să le pună la masa dialogului pentru ca hotărârea consem-nată în Canonul 7 al Sinodului Apostolic să devină general valabilă. Mult mai realist s-a arătat un confrate, Părintele Roland Robertson, preot al Bisericii Romano-Catolice, care se pro-nunță asupra acestei chestiuni astfel: „Chiar dacă există obiecții majore, istorice și ști-ințifice, față de calcularea iuliană a datei Paștilor, din punct de vedere practic încă cred că singura soluție realistă pentru ca creștinii să celebre-ze Învierea Domnului la ace-eași dată în viitorul apropiat ar fi ca toți să se întoarcă la modul de calcul folosit în pre-zent de Bisericile Ortodoxe”8. De ce? Pentru a respecta adevărul și pentru a avea parte și ceilalți de lumina Învierii dăruită de Dumnezeu la Sf. Mormânt în ziua de Paști, ți-nută de Ortodoxie potrivit canoanelor! Până atunci, chiar dacă Bi-serica Ortodoxă „se urcă cu post spre Înviere” și mai sunt câteva săptămâni, răspundem fraților noștri romano-catolici la salutul pascal pe care l-au adresat cu mărturisirea „Ade-vărat a înviat!”, fără a greși în vreun fel. Pr. IONEL FILON 1 Eusebiu de Cezareea, „Scrieri – Partea întâia”, traducere, studiu, note și co-mentarii de Pr. Prof. Dr. T. Bodogae, în „Colecția de Pă-rinți și Scriitori Bisericești”, nr. 13, Ed. Institutului Biblic București, 1987, pag. 215 2 Pr. Prof. Dr. I. Floca, „Canoanele Bisericii Ortodoxe”, Ed. 1991, pag. 12, și Ierom. Nicodim Sache-larie, „Pravila Bisericească”, Ed. a III-a, Parohia Valea Plopului, 1999, pag. 370. 3 Eusebiu de Cezareea, Op. Cit. 4 Ierom. Nicodim Sache-larie, Op. cit., pag. 371. 5 Ibidem. 6 Daniela Beale, „Pentru credincioșii catolici suceveni Cristos a înviat !”, Crai nou, luni, 24 martie, 2008, pag. 16. 7 Sorin Adam Matei, „Paștile Internetului”, Ziarul Adevărul din 25 martie, pag. 8. 8 http:/www.catholica.ro/știri/show.asp?id=3414.