Fotbal, Comisia de Disciplină a AJF

Tot mai mulți arbitri agresați pe terenurile de fotbal !

Joi, 27 martie 2008, a avut loc ședința Comisiei de Disciplină a AJF, în cadrul căreia au fost luate în discuție următoarele cazuri: > La jocul Flacăra Roșie Udești – Zimbrul Siret, Liga a IV-a, juniori, fotbalistul Boivicu Ciprian a fost eliminat în minutul 72, pentru un atac dur asupra unui adversar, iar jucătorul Abromiuc Nicu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Ambii jucători aparțin formației din Siret. Comisia a decis suspendarea pentru două etape și penalitate sportivă de 40 lei pentru Boivicu Ciprian și suspendarea pentru o etapă și penalitate sportivă de 20 lei pentru jucătorul Abromiuc Nicu.
 

> La jocul Flacăra Roșie Udești – Zimbrul Siret, Liga a IV-a, seniori, din raportul de arbitraj și cel al observatorului rezultă că, după ter-minarea jocului, arbitrul Marciuc Ionuț și-a găsit mașina zgâriată în mod intenționat. Arbitrul menționează că la sosirea la stadion i-a cerut dlui Mihai Brezan, reprezentantul echipei locale, să-i recoman-de un loc unde să parcheze automobilul pentru a fi în siguranță. Arătându-le zgârieturile de pe mașină, dl Brezan împreună cu polițiștii prezenți la joc, pentru a asigura ordinea, i-au spus arbitrului să plece cât mai repede, pentru a nu lua bătaie. Comisia a decis ca arbitrul Ionuț Marciuc să prezinte la AJF o notă de constatare privind daunele produse la automobil și un proiect de deviz privind valoarea repara-țiilor pentru a obliga AS Flacăra Roșie Udești la despăgubiri. > Jocul Bistrița Broșteni – Bradul Vama, Liga a V-a, seniori, a fost întrerupt în minutul 23, deoarece echipa oaspete a rămas în șase jucători după accidentarea lui Vlad Boiceanu. Oaspeții trecuseră doar 7 jucători pe foaia de arbitraj. Comisia a decis omologarea jo-cului cu scorul de 3-0 în favoarea Bistriței Broșteni. > La jocul Rapid CFR Suceava – Bucovina Rădăuți, Liga a IV-a, seniori, din raportul de arbitraj și cel al observatorului rezultă că, în minutul 51, fotbalistul Lucian Burlacu a adresat injurii arbitrului și asistentului, motiv pentru care a fost eliminat din joc. Fiind recidivist, Comisia a decis suspendarea jucătorului Lucian Burlacu pentru trei etape și o penalitate sportivă de 300 lei. > La jocul Progresul Frătăuții Vechi – Unirea Horodnic, Liga a V-a, seniori, din raportul de arbitraj rezultă că, în minutul 42, au fost eliminați din joc Văcăreanu Cristian, de la echipa gazdă, pentru lovi-rea unui adversar cu palma, și jucătorul Popescu Ionel, de la oaspeți, care a ripostat, lovindu-și adversarul cu pumnul. De asemenea, în minutul 74, jucătorul Pavel Mihăilescu a fost eliminat din joc pentru lovirea cu capul în față a arbitrului, nemulțumit fiind de o decizie a acestuia. Asistentul medical prezent la meci menționează că arbi-trul a suferit o contuzie facială în urma loviturii primite. Comisia a decis suspendarea jucătorului Văcăreanu Cristian (Progresul) pentru două etape și penalitate sportivă de 100 lei, suspendarea jucătorului Popescu Ionel (Unirea Horodnic) pentru două etape și penalitate sportivă de 100 lei, precum și suspendarea jucătorului Mihăilescu Pavel pentru cinci etape și penalitate sportivă de 150 lei. > La jocul FC Marginea – Locomotiva Zvoriștea, Liga a V-a, din raportul de arbitraj rezultă că, la încheierea partidei, jucătorul Alexandru Mihuță (Locomotiva) a adresat cuvinte jignitoare arbi-trului, fapt pentru care acesta i-a reținut legitimația de joc. Comisia a decis suspendarea jucătorului în cauză pentru două etape și o penalitate sportivă de 100 lei. > La jocul Flacăra Vicovu de Jos – Școala de fotbal Rădăuți, Liga a V-a, din raportul de arbitraj rezultă că, în minutul 90+4, fotbalistul Mugur Motrescu, de la gazde, a fost eliminat din joc pentru bruscarea arbitrului. Comisia a decis suspendarea acestuia pentru două etape și penalitate sportivă de 100 lei. > La jocul Polul Nord Falcău – Locomotiva Dornești, Liga a V-a, din raportul de arbitraj rezultă că, în minutul 44, jucătorul Florin Juravle (Polul Nord) a fost eliminat pentru comportare violentă față de arbitrul asistent. Comisia a decis suspendarea jucătorului pentru două etape și penalitate sportivă de 100 lei. > La jocul Victoria Păltinoasa – Inter Capu Câmpului, Liga a V-a, delegatul echipei din Păltinoasa a făcut un memoriu către AFJ în care semnalează unele greșeli comise de brigada de arbitri. Comisia a decis trimiterea spre analiză a cazului la Comisia de Disciplină a Arbitrilor. > La jocul Știința Mitoc – Recolta Fântânele, Liga a V-a, din rapor-tul de arbitraj rezultă că în minutul 81 au fost eliminați din joc Buhoi Sergiu și Constantin Mihalache (ambii de la Recolta) pentru lovirea cu pumnul a arbitrului Marcel Irimie, provocându-i acestuia o plagă deschisă. Arbitrul a prezentat la Comisie un certificat medi-co-legal în care se menționează că prezintă tumefacții echimatice cu excoriații și necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale. Comisia a decis suspendarea celor doi jucători pentru 11 etape (până la finalul returului) și penalități sportive de 300 lei pentru fiecare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI