Președintele Organizației Județene a PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, va candida din partea liberalilor suceveni la șefia Consiliului Județean Suceava. Senatorul sucevean a fost validat, luni, de Delegația Permanentă a partidului, drept candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, ieșind în acest fel din ecuație prefectul Sucevei, Orest Onofrei.
Acesta din urmă fusese „ispitit” de cei din PNL în vederea unei posibile candidaturi pentru CJ, însă prefectul a optat să-și continue munca de înalt funcționar public începută în 2006. Reamintim că Orest Onofrei a fost președinte al PNL Suceava până la 1 ianuarie 2006, când a demisionat din partid pentru a fi prefect. Tiberiu Prodan a declarat presei că Delegația Permanentă a PNL a validat candidatura sa pentru funcția de președinte al CJ Suceava odată cu cea a viceprimarului Sucevei, dna Angela Zarojanu, pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ. Pentru funcția de președinte al CJ Suceava și-au mai anunțat candidaturile actualul preșe-dinte al instituției, Gavril Mîrza, președinte al PSD Suceava, și senatorul Gheorghe Flutur, care este președinte al PD-L Suceava. O posibilă candidatură ar fi și cea a președintelui PNDC, Ovidiu Ilisei.

























Comentarii