Cadouri de Paște în tichete pentru profesorii suceveni

Pentru acestea, cât și pentru tichetele de creșă, în bugetul municipal este rezervată suma de 700000 de lei
Primăria Suceava va pune în practică prevederile legale privind drepturile cadrelor didactice. Edilul-șef Ion Lungu a anunțat ieri, într-o întâlnire cu presa, că până acum au fost disponibilizate sumele necesare achitării tichetelor de creșă pentru lunile ianuarie – martie, precum și cele cadou pentru dascălii care sărbătoresc Paștele catolic.
 

Domnia sa a precizat că, în acest sens, sunt rezervate 70000 de lei, în aprilie urmând a fi onorate drepturile aferente lunii respective, inclusiv tichetele cadou destinate personalul din învățământ care ține Paș-tele ortodox. „Primăria muni-cipiului Suceava are prinși acești bani în buget și credem că este normal să venim în sprijinul profesorilor care, cu toate eforturile făcute de Guvern, nu au niște venituri decente”, a spus șeful municipalității. Potrivit Legii 193/2006, personalul încadrat pe bază de contract individual de muncă poate primi tichete de creșă și tichete-cadou. Primele sunt de 30 de lei pe lună și se acordă mamelor din sistemul de în-vățământ care renunță la concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, suma în cauză fiind virată direct la creșa în care este îngrijit micuțul. În cel de al doilea caz este vorba despre 7 tichete în valoare de 50 de lei fiecare, banii fiind dați cu titlul de cadou pentru diverse evenimente de pe parcursul anului, cum ar fi aniversarea datei de naștere, plecarea în concediu de odihnă sau sărbătorile de Paște sau de Crăciun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI