Iurii Racocea – 100

O sută de ani! Este mult?, este puțin? Atâția ani s-au scurs de la nașterea profesorului Iurii Racocea sau, cum îi spuneam noi, Pan Racocea. S-a născut la data de 14.03.1908 în localitatea Jadova – Storojineț, regiunea Cernăuți, azi Ucraina. Studiile le face la Cernăuți și Timi-șoara. La Timișoara, în 1930, a absolvit Școala Medie de Silvicultură, obținând titlul de subinginer silvic. În 1954 absolvă Școala Pedagogică, apoi cursurile de doi ani de limba rusă.

 

A participat la amenajări forestiere pe terenuri degra-date, precum cele din zonele Simeria, Cluj, Vrancea. A par-ticipat la plantarea perdelelor de protecție în Dobrogea. După anul 1950, ocupă funcții de conducere în cadrul In-spectoratului Silvic Suceava. A predat limbile ucraineană și rusă în școlile din Rogojești Bălcăuți, Călinești Enache și Măriței. Debutează cu versuri în limba ucraineană în periodicul Novâi Vic (Veac Nou) din București. A publicat ver-suri în limba ucraineană în antologiile „Serpeni”, („August”), 1964, și „Lirecni Stru-ne” („Strunele lirice”), 1968 ș.a. O serie de poezii i-au apărut în manuale de limba ucraineană pentru clasele I-X. În timpul vieții a publicat foarte multe poezii în Nivâi Vic. În 1947, la Editura „Lupta poporului” din Suceava, îi apare volumul de versuri, în limba română, „Iubire, Credință, Rațiune”. Se spune că, în condiții neelucidate, i-ar fi dispărut manuscrisul romanului „Pădurea vorbește”. Se stinge din viață pe 7.09.1991, în Măriței. În anul 2005, deci post-mortem, prin sârguința fostului său elev, bun amic și vecin, dl ing. Gheorghe Homiuc, cu sprijinul financiar al UUR, redactor de carte dl Mihailo Mihailiuc, apare volumul de versuri (în limba ucraineană) „Dorobok lit” (Prinosul anilor), ca o recunoaștere a unui poet sensibil. „Și dacă anii trec… /Și dacă anii trec /Și viața mea dispare / E ca totul să petrec /Spre veșnica uitare! //Îmi pare rău că totul trece /Și-n urmă lasă jalea: /Acum e cald, apoi e rece /Și unde duce calea!…” (Din vol. „Iubire, Credință, Rațiu-ne”). „Când freamătă molidul /Cu mari păduri de brad, /În suflet ba dogoarea /Ba fulgi de gheață cad”. („Kole șumeti smereka” – traducere, Mihailo Voloșciuc – Negostina) Fie spre veșnică pomenire! KOLEA KURELIUK, fost elev