Suceava s-a mai îmbogățit c-un doctor…

În Universitatea Stefan cel Mare din Suceava, ieri, a avut loc susținerea tezei de doctorat Politica eocnomică a PNL între anii 1922-1928; autor, Rapotan Oana-Sorina din Galați; președinte, conf. univ. dr. Mihai Lazăr, decanul Facultății de Istorie & Geografie; conducător științific, prof. univ. dr. Dumitru Șandru; referenți, universitarii Ioan Ciupercă (Iași), Mihai Drecin (Oradea) și Mihai Iacobescu (Suceava).
 

Domnișoara Rapotan Oana-Sorina a absolvit Facultatea de Litere și Științe, specializarea Istorie-Filosofie la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în 1997. Actualmente este profesor la catedra de istorie a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Galați. Ceremonialul specific a urmat conform procedurii: pledoaria (motivație) a președintelui de comisie, cuvântul aspirantului, referatele membrilor comisiei de doctorat, aprecierile favorabile ale specialiștilor în domeniu, opinii… De ieri, cu profesoara gălățeancă Rapotan Oana-Sorina, Alma Mater Sucevensis mai prenumără în flancurile sale un doctor în domeniul fundamental al științelor umaniste (Istorie). Gaudeamus !

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI