Eveniment la Solca

Consfătuirea anuală a directorilor bibliotecilor municipale și orășenești

Cu un curaj demn de vremuri mai bune, Biblioteca Orășenească „I.E. Torouțiu” din orașul Solca, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local din localitate, a fost gazda Consfătuirii anuale a directorilor bibliotecilor municipale și orășenești din județul nostru, la 24 mai 2007. Tema propusă spre dezbatere a fost informatizarea bibliotecilor publice din mediul urban, cât și perfecționarea profesională a personalului. Dincolo de importanța temei, o semnificație în plus capătă această reuniune prin faptul că a prilejuit discutarea unor aspecte profesionale și a problemelor cu care se confruntă bibliotecile, precum și biblioteca în contextul integrării europene.
 

Sala de lectură a bibliotecii, spațiu înnobilat de prezența cărților, s-a dovedit neîncăpătoare, demonstrând interesul participanților: viceprimarul orașului Solca – Gheorghe Bahan, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” – prof. Gabriel Cărăbuș, Paula Tudose – șef serviciu, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Lăcrămioara Cocuz și Bogdan Murgoci – bibliotecari metodiști la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Corina Ignat – consilier la D.C.C.P.C.N. Suceava, Măria Romaniuc – consilier local Solca, Carmen Aurica Chirilă – consilier local Solca, cadre didactice de la Grupul Școlar „Tomșa Vodă” din localitate și, nu în ultimul rând, directori și responsabili de biblioteci municipale și orășenești din județ. Consfătuirea și-a început lucrările printr-un cuvânt de salut rostit de dl viceprimar Gheorghe Bahan către împătimiții slujitori ai cărții, cărora le-a mulțumit pentru prezență, cu acest prilej a reiterat susținerea de care se bucură cultura, implicit biblioteca, din partea forurilor locale. În continuare, dl Bogdan Murgoci – metodist la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a prezentat invitații și modul de desfășurare a lucrărilor consfătuirii. Dezbaterile au fost deschise de dl director Gabriel Cărăbuș, care a subliniat că întâlnirea din acest an trebuie să constituie un adevărat dialog profesional cu valențe multiple, punând un accent deosebit pe informatizarea tuturor bibliotecilor publice în perioada imediat următoare. Apoi, acțiunea s-a derulat pe parcursul a câteva ore, timp în care s-au abordat temele propuse și alte aspecte ale muncii de bibliotecă, probleme actuale și de perspectivă ale activității noastre de zi cu zi. Deosebit de interesante s-au dovedit și numeroasele intervenții prezentate de dna Corina Ignat, de la D.C.C.P.C.N. Suceava, dna Paula Tudose de la Biblioteca „I.G. Sbiera” Suceava, dra Măria Filimon de la Biblioteca Orășenească „I.E. Torouțiu” Solca, precum și alți directori de biblioteci din Frasin, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc etc. Complexul de activități desfășurat în cadrul bibliotecii constituie o nouă dovadă a seriozității implicării bi-bliotecii în viața culturală și spirituală a localității. Discuțiile au fost „întrerupte” într-un mod foarte plăcut de către un grup de elevi ai Grupului Școlar „Tomșa Vodă” Solca, îndrumați de dna profesoară Măria Stoica, care au susținut un moment artistic: sceneta intitulată „Pro Școala”, ce i-a încântat pe toți cei prezenți. Aceasta s-a materializat într-o mărturie a colaborării fructuoase a Bibliotecii cu Școala, confirmând legătura permanentă ce s-a creat între aceste două instituții (de-a lungul timpului s-au organizat omagieri și comemorări ale unor perso-nalități, spectacole, lansări de carte și alte numeroase ma-nifestări cu prilejul unor zile naționale și internaționale, toate formând un întreg al vieții culturale din localitate). După acest moment, dezbaterile au continuat, s-au aprofundat anumite aspecte și s-a oferit mai multor participanți posibilitatea să formuleze opinii și soluții la problemele discutate. Schimbul de opinii a fost deschis, exigent, relaxant și profesionist, evidențiindu-se diversitatea și complexitatea preocu-părilor din biblioteci și dorința participanților de a depăși mai hotărât numeroasele dificultăți din activitatea lor. S-a concluzionat că biblioteca trebuie să fie centrul de informație al spațiului comunitar, care să deservească toate categoriile de beneficiari din localitate. Dnul viceprimar Gheorghe Bahan a intervenit, subliniind că, la Solca, biblioteca este o verigă importantă în lanțul comunicării sociale și se va bucura de sprijinul permanent al autorităților locale. Dincolo de bucuria întâlnirii, suntem convinși că astfel de acțiuni oferă posibilitatea menținerii în actualitate a tuturor slujitorilor cărții, oferind satisfacții multiple profesiunii noastre de bibliotecar. MĂRIA FILIMON, bibliotecar

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI