Încă două zile de distracție

Weekend-ul trecut, la Vatra Dornei au continuat „Serbările Iernii” cu concerte deosebite care au adunat la baza pârtiei Parc sute de oameni, dorneni, dar și turiști. Deși mai era puțină zăpadă și frigul a început să se facă simțit, vineri seară atmosfera a fost încinsă de Anna Lesko și Sonya. Seara de sâmbătă a adus pe scena Serbărilor binecunoscutele formații Hi-Q și Cargo. „Gașca mea”, „Dor de tine, dor de noi”, dar și melodia „Bună dimineața”, de pe ultimul album, au răsunat pe pârtia din Vatra Dornei, publicul cântând la unison cu Nicoleta, Mihai și Florin. A urmat un concurs cu premii de la sponsori, concurenții demonstrându-și calitățile de buni dansatori pe diferite ritmuri muzicale, ținând în mâini schiuri.
 

Toți participanții au primit CD-uri cu muzică, iar cei clasați pe primul loc au fost răsplătiți cu câte un tort. Cassa Locco a făcut atmosferă și a salutat împreună cu publicul postul MTV care a transmis în direct secvențe de la Vatra Dornei, iar în pauzele dintre concerte au interpretat binecunoscutele melodii „Eterna și fascinanta Românie”, „Vând fân” ș.a. Mult așteptată de publicul spectator, formația Cargo și-a făcut apariția pe scenă în ropote de aplauze, interpretând refrene foarte cunoscute fanilor precum „Doi pași în urma ta”, „Ziua vrăjitoarelor”, „Aproape de voi”. Deși se lăsase frigul, melodia „Dacă ploaia s-ar opri” le-a încălzit inimile celor prezenți.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI